Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Petre Posea - declaraţie cu tema "Manifestări de suflet în lumea satului românesc"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Manifestări de suflet în lumea satului românesc" Domnilor colegi, cu permisiunea dumneavoastră doresc ca prin rândurile de faţă să vă fac cunoscute două manifestări diametral opuse din punct de vedere al genului, dar ambele fiind o consecinţă a obiectivelor strategice ale Partidului Social Democrat ce vizează toate domeniile, printre care cu prioritate cele din sfera socială, culturală, artă, sport etc. Aplicând consecvent aceste obiective ale guvernării noastre în domeniile la care am făcut referire, pot afirma fără teama de a greşi, că, în ultima perioadă, judeţul Buzău a devenit beneficiarul unor proiecte culturale ample, începând cu creşterea rolului şcolii, aşezămintelor culturale, bibliotecilor, instituţiilor de cult, care se dovedesc a fi pioni indispensabili în viaţa spirituală a localităţilor, având în final ca nobil scop menţinerea şi promovarea civilizaţiei tradiţionale. Astfel, duminică 16 mai a.c., dimineaţa, am avut deosebita plăcere să particip, în comuna Berca, la o manifestare de marcă, respectiv inaugurarea şi sfinţirea Centrului Social pentru Copii "Sf. Maria", aşezământ născut sub oblăduirea preotului paroh Daniel Necula, care la rându-i a găsit înţelegere şi sprijin financiar la domnul ministru secretar de stat, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, Laurenţiu Tănase, născut pe aceste minunate locuri şi nu în ultimul rând la Consiliul local şi Schela de petrol Berca. Manifestarea, în prima parte religioasă, a fost susţinută de un sobor de 12 preoţi din parohiile vecine localităţii, în mijlocul cărora s-a aflat P.S. Epifanie Norocel, episcopul Buzăului şi al Vrancei, care printre altele a elogiat importanţa socială a obiectivului inaugurat, precum şi strădania iniţiatorilor şi susţinătorilor acestui proiect. A fost prezent şi prefectul judeţului, domnul dr. Ion Vasile, precum şi alte personalităţi şi conducători ai serviciilor descentralizate de la nivelul judeţului şi localităţii. Din spusele edililor locali, în centru se vor afla în permanenţă un număr de 10 copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, proveniţi din familii defavorizate ce urmează a fi desemnaţi de Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Asociaţia Ortodoxă "Filantropia" Berca se ocupă în mod direct de îngrijirea copiilor aflaţi în dificultate, asigurându-le acestora masă, educaţie şi cazare, într-un cadru dotat cu facilităţi de ultimă oră şi sclipind de curăţenie. Centrul va fi ajutat financiar în continuare, fiind considerat un "eveniment mare într-o lume mică", un eveniment foarte frumos, moment de implicare a bisericii în acţiuni sociale, considerate ca foarte importante în susţinerea copiilor cu probleme. Evenimentul s-a încheiat cu tăierea panglicii inaugurale şi vizitarea aşezământului. Cea de-a doua manifestare cultural-artistică, de această dată, a avut loc în comuna Padina, sub patronajul Consiliului local şi al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare, aflată la a doua ediţie, sub denumirea "Floare de salcâm" şi a reunit pe scenă formaţii artistice şi interpreţi, atât din localitate cât şi din comunele Siriu, Cătina, Mânzăleşti şi altele. Înscrisă în rândul manifestărilor artistice desfăşurate în aer liber, deşi cu un statut de începător, "Floarea de salcâm" din acest an a reuşit să producă participanţilor o plăcută încărcătură emoţională şi un mesaj deosebit. Desfăşurată într-un cadru natural de excepţie, înconjurat de arborii care-i dau numele, serbarea pare anume creată, astfel încât participanţii, în care măsură truditori ai pământului, dar şi alte categorii sociale, tineri, să uite măcar pentru o zi vicisitudinile vieţii, de noianul grijilor cotidiene şi să-şi încânte ochiul şi inima cu o bogată şi variată paletă de dansuri şi cântece populare. Săteanul nostru aşteaptă nerăbdător ediţie de ediţie, pentru a întreţine discuţii cu prietenii şi cu rudele, să afle ce mai este nou prin sat, prin ţară şi prin lume, să schimbe păreri şi idei la un mic şi-o halbă de bere. Pe de altă parte, simţi o deosebită satisfacţie când vezi feţe radiind de bucurie şi plăcere, încântaţi de momentul ce li se oferă, dar şi pentru faptul că noi, aleşii lor, suntem printre ei, nu i-am uitat, sfătuindu-i, consolându-i şi ajutându-i în limita posibilităţilor. Închei, dar nu înainte de a mai aminti, dacă era cazul, importanţa acestui gen de manifestări ce se desfăşoară într-o manieră relaxată, lipsite de tensiunii, reproşuri sau încordare şi numai participarea efectivă la acestea te fac să trăieşti din plin emoţia, să receptezi mesajul şi încărcătura emoţională şi să aştepţi cu nerăbdare următoarea ediţie. Vă mulţumesc. |



