Ovidiu Ioan Silaghi
Ovidiu Ioan Silaghi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 mai 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.75/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 mai 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Ovidiu Ioan Silaghi - o analiză a implicării membrilor PNL în campania pentru referendum;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Ieri seară, la un post de televiziune, un analist politic a declarat că în campania electorală pentru referendum, la PNL au fost "vizibili" doar vicepreşedinţii Ludovic Orban, Crin Antonescu şi Norica Nicolai. Afirmaţia este corectă, dar există şi o explicaţie. Miniştrii liberali (cu excepţia colegului Ludovic Orban care a fost şeful de campanie electorală), secretarii de stat ai partidului şi în general toţi liberalii din administraţie au avut o altă însărcinare, şi anume asigurarea în condiţii optime a actului de guvernare. Şi cred că nimeni nu poate susţine că Guvernul, într-o perioadă de acută criză politică (marcată şi de premiera numită referendum pentru demiterea şefului statului), nu a funcţionat la parametri normali.

PNL a ales, cu riscul - devenit în seara zilei de 19 Mai, realitate - de a înregistra un deficit de imagine pe linia prezenţei la urne şi a fidelităţii electoratului său, să acorde prioritate problemelor legate de guvernare. Prin activitatea reprezentanţilor săi în administraţie, PNL a demonstrat că a pus mai presus de o serie de interese politice, de imagine a partidului, interesul naţional. Ar fi fost un dezastru pentru ţară dacă demnitarii partidului ar fi lăsat baltă problemele de serviciu şi s-ar fi ocupat de campania electorală. De altfel, chiar şi presa defavorabilă Executivului şi PNL nu a avut în această perioadă cu reproşuri la adresa Guvernului şi nu a acuzat membri Guvernului că s-ar fi ocupat de campanie electorală în detrimentul treburilor ţării.

De aceea este de neînţeles de ce au existat voci de pe eşichierul politic (PD şi PLD) care au cerut plecarea Guvernului după referendum. Nu există nici o legătură între activitatea Guvernului şi un exerciţiu democratic precum referendumul pentru demiterea şefului statului. Ciudat, aceleaşi voci au ieşit luni seara la rampă şi nu au exclus o colaborare cu PSD pentru "binele ţări", mergând până la afirmaţii că sunt gata să modifice articolul din programul partidului care interzicea orice colaborare cu PSD.

Nu am nici un drept şi nici o calitate să interpelez conducerea altui partid politic în legătură cu intenţiile sale de a colabora sau nu cu orice altă forţă politică. Ar însemna un clar amestec în treburile interne ale respectivului partid, iar o astfel de practică nu există şi nu va fi văzută de la primul până la ultimul membru al PNL. Totuşi, plecând de la declaraţiile domnului Emil Boc de luni seara, făcute pe un canal tv (domnia sa a anunţat în premieră posibilitatea colaborării politice cu PSD) şi care vor deveni principala ştire astăzi la toate televiziunile şi va ocupa prima pagină a ziarelor de mâine, nu pot să mă abţin şi să nu pun o serie de întrebări.

Cine au fost cei care au acuzat cu vehemenţă înţelegeri subterane dintre PNL şi PSD? Cine au fost cei care au reclamat pe toate canalele media că PD este scos de la guvernare pentru a se face pe placul PSD? Cine au fost cei care au acuzat pe liberali că vor să înlocuiască membri PD din serviciile deconcentrate cu reprezentanţi ai PSD? Cine au fost cei care au alarmat întreaga opinie publică că PNL împreună cu PSD vor deturna agenda de la Cotroceni a lui Traian Băsescu în timpul interimatului lui Nicolae Văcăroiu? Cine a acuzat PNL că va profita de acelaşi interimat pentru a-şi pune director la SIE?

Răspunsul este unul singur: cei care acum întrevăd o colaborare cu PSD. Îmi mai permit o întrebare: de ce o (eventuală) colaborare a PNL cu PSD a fost considerată ca fiind toxică pentru ţară şi o colaborare a PD cu PSD reprezintă un act de normalitate? Cred totuşi că prin poziţia din ultimul timp, unii colegi de-ai noştri au ieşit din graniţele normalităţii. Cu toate acestea, PNL nu va depăşii aceste graniţe şi va continua să se preocupe de actul de guvernare şi de respectarea programului cu care a fost învestit. Pentru că acesta este principalul lucru care contează, şi nu denigrările şi acuzaţiile nefondate ale unora sau altora.