Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2008
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2008
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2008 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Rareş Şerban Mănescu - referire la "Strategia sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Stimaţi colegi, Guvernul a adoptat săptămâna trecută o hotărâre prin care aprobă Strategia sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor. Strategia propune o serie de măsuri care vizează întărirea autonomiei locale prin consolidarea procesului de privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor şi externalizarea unor competenţe la autorităţile administraţiei publice locale şi către sectorul privat. Astfel, se are în vedere: limitarea sferei de intervenţie a administraţiei centrale la nivel local numai pentru cazurile în care anumite programe sau proiecte nu pot fi realizate cu resurse locale de către autorităţile locale; legalizarea mecanismelor locale de participare publică la elaborarea strategiilor/programelor privind dezvoltarea localităţilor; creşterea transparenţei actului decizional la nivel local şi consacrarea legală a mecanismelor de participare publică locală la elaborarea bugetelor locale; limitarea sferei serviciilor publice deconcentrate şi păstrarea lor numai în măsura în care acestea funcţionează în baza unui sistem de management integrat. Prin preluarea unor competenţe/atribuţii de la autorităţile administraţiei centrale, autorităţile administraţiei publice locale vor dobândi o capacitate administrativă superioară în a proiecta şi sprijini implementarea unor politici publice proprii în domeniu, vor fi capabile să îşi aloce resursele în funcţie de priorităţile stabilite şi de politica proprie privind atragerea de noi resurse financiare, inclusiv din fonduri europene, şi vor putea exercita direct rolurile de control şi asigurare a standardelor corespunzătoare pentru serviciile furnizate. |



