Dezbateri parlamentare

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Dilema Guvernului: între salariile profesorilor şi starea economiei"

Votul populist de mărire a salariilor profesorilor se explică atât prin situaţia materială precară a cadrelor didactice, dar şi prin avântul preelectoral al unora dintre colegii noştri.

Cu o economie în creştere, dar încă fragilă, este de înţeles de ce sindicatele, şi aici mă refer la acea parte a sindicatelor din mediul preuniversitar care se pregăteşte intens de campanie electorală, au forţat o creştere de 50%, în condiţiile în care statul român nu o poate suporta, mai ales, acum când economia mondială dă semne clare de recesiune care ne afectează mai repede decât ne aşteptam.

Majorarea cerută de sindicate este mult prea mare şi ar însemna o cheltuială bugetară suplimentară de peste 4.500 de milioane de lei, adică 1% din PIB, care înseamnă bani cheltuiţi numai pe salarii, şi nu pe investiţii. Deficitul bugetar va depăşi 3% din produsul intern brut (PIB) în 2008, iar ţinta de inflaţie stabilită de BNR pentru anul viitor va fi depăşită în cazul în care salariile profesorilor vor creşte cu 50%.

În plus, analiştii economici consideră că, odată cu depăşirea deficitului bugetar de 3% din PIB, România riscă să fie sancţionată de Comisia Europeană şi să piardă, astfel, miliarde de euro din fondurile comunitare. Deficitul bugetar va depăşi, fără discuţii, 3% din PIB, iar acest lucru va avea ca efect scăderea ratingurilor de ţară ale României, diminuarea investiţiilor străine, scăderea proporţiei de atragere a fondurilor UE şi nu în ultimul rând, accelerarea inflaţiei.

Pe de altă parte, presiunea străzii, manifestată prin mişcările sindicale din domeniul sănătăţii, al funcţionarilor publici şi alţi bugetari, era de aşteptat, aceste domenii considerând la rândul lor că sunt îndreptăţite la măriri salariale.

Economia nu poate să facă faţă la toate aceste cereri, oricât de îndreptăţite ar fi ele, mai ales că orice mărire de salariu înseamnă încă o povară pentru buget, iar banii pentru investiţii se apropie în aceste condiţii de 0.

Dacă vom ceda la mişcările stradale vom rămâne la stadiul de popor eminamente bugetar, sau chiar poate însemna o întoarcere în timp pe care cred că nu şi-o doreşte nimeni. Nu se poate sacrifica economia de dragul populismului electoral.