|
Domnul Iosif Veniamin Blaga: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vin în faţa dumneavoastră cu declaraţia politică privind implicarea administraţiei locale în sectorul agricol. La foarte multe dintre întâlnirile pe care le-am avut în colegiu cu alegătorii am fost sesizat despre pagubele imense pe care animalele sălbatice le produc producătorilor agricoli. De teama acestora, în colegiul nostru au rămas mii de hectare de teren necultivate. De aceea în programul pe care l-am prezentat în faţa alegătorilor am promis că voi lua în serios acest aspect şi una dintre primele mele iniţiative parlamentare va viza acest lucru. Cu bucurie am constatat ca că prin Hotărârea nr. 1679/2008, Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, a fost completată cu modalitatea de acordare a despăgubirilor. Totuşi, constat că intervenţia este în special asupra efectelor şi mai puţin asupra cauzelor. Mă refer aici în special la dovada care trebuie adusă de proprietarii culturilor agricole că au înştiinţat gestionarul faunei de interes cinegetic de faptul că are culturi în zonă. Cred că acest lucru este greu de făcut de proprietari, care fie nu cunosc legea în profunzime, fie nu au cunoştinţele necesare să facă acest lucru. Consider că administraţiile locale, prin aparatul de specialitate, pot face acest lucru, cu atât mai mult cu cât ei au toate datele referitoare la culturile din zona lor de activitate. De altfel, administraţiile publice, în special cele din mediul rural, au obligaţia morală şi legală de a urmări sporirea eficienţei şi productivităţii în agricultură. Sunt mulţi dintre cei care reclamă o mare lipsă de interes din partea administraţiei centrale şi locale vizavi de domeniul agricol. Stimaţi colegi, Măsurile de până acum au dus şi duc, pare-se, în continuare, la un dezastru în agricultură, cu repercusiuni asupra calităţii vieţii românilor. De aceea, pledez pentru o mai mare implicare a administraţiilor locale în sectorul agricol, lucru posibil prin amendarea unor legi. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.
|