Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Duşa:

Din partea independenţilor, domnul deputat Mircea Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "O mare împlinire".

Stimaţi colegi,

Din noianul de ştiri despre lipsuri şi nemulţumiri ce tind să cuprindă în acest an populaţia României, ici-colo, tot mai puţine, din sport, ştiinţă sau cultură, apar veşti care dau momente de satisfacţie naţională. Ele reprezintă realizările (câteodată excepţionale) ale unora dintre concetăţenii noştri, dar, spre paguba tuturor, cele mai multe trec (aproape) neobservate.

Învăţată cu certurile, polemicile, urile şi criticile la care asistă zilnic, lumea noastră pare a avea afectate disponibilităţile normale de a detecta, aprecia şi promova evenimentele pozitive ale unei existenţe sociale normale. Dacă evenimentele sportive se bucură de popularizare, cele din domeniile ştiinţei şi culturii sunt cenuşărese printre temele predilecte ale presei româneşti.

Un eveniment cultural excepţional s-a petrecut în cursul lunii aprilie a acestui an şi până în prezent nu s-a bucurat de atenţia pe care o merită, deşi a fost marcat de o şedinţă festivă la Academia Română şi preşedintele României 1-a salutat printr-un mesaj special. Este vorba despre încheierea Dicţionarului-tezaur al limbii române prin apariţia celui de-al 37-lea volum al monumentalei lucrări, realizare de căpătâi a culturii române. Este bine ca această imensă realizare colectivă a sute de cărturari români să fie evidenţiată în cadrul Parlamentului României şi, ca membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor vă supun atenţiei rândurile de faţă.

Obiectiv programatic încă de la înfiinţarea în 1866 a Societăţii Literare Române (devenită apoi Societatea Academică Română în 1867 şi Academia Română din 1879), elaborarea Dicţionarului-tezaur al limbii române a solicitat, timp de peste 140 ani, eforturile a zeci de savanţi ai acestei ţări. Singuri sau coordonând colective de cercetători, începând cu Ion Heliade Rădulescu, A. T. Laurian, Ioan C. Massim, continuând cu B. P. Hasdeu, Al. Philippide, Sextil Puşcariu, I. Iordan, Al. Graur, I. Coteanu, până la contemporanii Ghe. Mihăilă şi Marius Sala, au merite deosebite la ridicarea acestui extraordinar monument al culturii române. Ei şi cei care au lucrat în subordinea lor au depus un volum o muncă titanică şi au reuşit să încheie o operă pe care doar puţine culturi ale lumii o au.

În istoria înfăptuirii acestui act de cultură se întâlnesc momente semnificative şi pilduitoare pentru viitorul ţării noastre. Mă opresc la trei dintre ele.

Primul pe care l-aş pomeni se referă la continuitatea în muncă a generaţiilor de cercetători care au trudit la el. Deşi în câteva rânduri munca la Dicţionar s-a reluat de la capăt, rezultatele obţinute de predecesori nu au fost risipite aşa cum s-a întâmplat, din nenorocire, la noi, în multe alte domenii, ci au fost împlinite şi valorificate, dovedind că acolo unde se vrea, se poate.

Al doilea ar putea fi solidaritatea naţională a tuturor provinciilor şi regiunilor ţării, unele dispersate sub alte stăpâniri, în participarea la realizarea dicţionarului. Transilvania, înstrăinată până la 1918, prin Iosif Hodoş şi Gheorghe Bariţiu (în sec. al XIX-lea ) şi Transilvania unită cu Ţara, în perioada interbelică, prin cercetătorii Muzeului Limbii Române din Cluj, şi-au adus o serioasă contribuţie la alcătuirea acestei lucrări. Iaşiul, prin profesorul Al Philippide, şi prin harnicii colaboratori de la Institutul de Lingvistică de aici, are un merit considerabil în întocmirea acestei lucrări de excepţie, aici desfăşurându-se operaţiunile de documentare şi redactare de la cumpăna secolelor XIX şi XX. În 1906, profesorul Sextil Puşcariu a pus bazele unei noi redactări a Dicţionarului, cea care practic s-a încheiat cu câteva săptămâni în urmă. După doi ani, la Cernăuţi, unde ocupa catedra de limba română la universitatea din capitala Bucovinei stăpânite de habsburgi, profesorul Puşcariu, ajutat de tinerii săi colaboratori bucovineni a întocmit o primă parte a lucrării. Prin munca la această importantă operă colectivă s-a prefigurat unitatea statului nostru.

Al treilea ar fi colaborarea care a existat, în diverse perioade, între factorii politici şi cei înhămaţi la munca de realizare a Dicţionarului. S-a dovedit şi cu acest prilej că atunci când munca este preţuită cum se cuvine, rezultatele sunt pe măsură. Nu ne-ar strica astăzi să ne amintim atitudinea pe care a avut-o regele Carol I la 1884 când a impulsionat decisiv munca la Dicţionarul de care ne bucurăm noi astăzi şi de care se vor folosi toate generaţiile viitoare. O aplecare a conducătorilor ţării către marile acte de cultură este benefică pentru ţară.

Acum, la această sărbătoare a culturii române, să-i pomenim creştineşte pe acei dintre realizatori care nu mai sunt, să-i preţuim, să-i felicităm şi să-i recompensăm cum se cuvine pe cei care mai sunt în mijlocul nostru. Dar mai ales să medităm la marile proiecte ale viitorului României. Pentru că, iată, avem un model sigur de urmat.

Vă mulţumesc.