Dezbateri parlamentare

Domnul Cristian Buican:

"Un nou an funebru pentru sistemul de învăţământ"

Stimaţi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră în dublă calitate, aceea de parlamentar, având astfel posibilitatea de a vorbi de la această tribună, şi de profesor, vocaţia şi meseria mea. Am ales această profesie, aceea de profesor, deoarece am considerat că atât prestigiul meseriei, cât şi vocaţia principală, aceea de modelator al caracterelor cetăţenilor de mâine, sunt principalele caracteristici ale unei meserii nobile. Însă, am ajuns astăzi să vorbesc în calitate de deputat despre profesori şi sistemul de învăţământ şi nu mai regăsesc nici una din caracteristicile de mai sus atunci când mă gândesc la meseria de profesor. Prestigiul acestei meserii a fost, nu doar în ultimii 20 de ani, tocat treptat şi aproape a dispărut. Vocaţia însă se zbate ca un fluture multicolor dintr-o specie rară, atins pe aripile-i superbe de un funebru anonim biped.

Astăzi, la două zile de la începerea anului şcolar 2010/2011, la doi ani de când nu mai profesez, mă gândesc la ce le-aş fi putut spune elevilor mei la începutul unui nou an educaţional. Cu ce le-aş mai fi putut suscita interesul pentru şcoală când ei văd în fiecare zi că succesul, funcţiile şi banii sunt obţinuţi de cei ce ţipă mai tare, de cei ce dau cu pumnul în masă, de impostori şi de agramaţi? Ce le-aş fi putut transmite generaţiilor de mâine în condiţiile în care şcoala ar pica pe ei, dotările ar lipsi cu desăvârşire, iar lipsurile financiare ce caracterizează majoritatea familiilor din ţara asta s-ar vedea şi pe feţele lor nevinovate? Cum i-aş putea îndemna la studiu şi muncă în timp ce la televizor defilează miniştrii ajunşi în posturile respective doar pentru că au fost slugarnici, obedienţi, mincinoşi şi lipsiţi de caracter?

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră sunteţi profesori. Însă vă spun sincer că atunci când vorbesc cu foştii colegi care au rămas în învăţământ mă îngrozesc. Nu e zi în care să nu mă sune şi să îmi spună ce năzbâtie a mai făcut cel aflat în fruntea Ministerului Educaţiei, nu e zi în care să nu aud despre lipsa banilor pentru renovarea şcolilor şi nu e zi în care să nu primesc cereri de la directorii de şcoală de la mine din colegiu în care să mă roage să îi ajut cumva, oricum.

Ieri a fost dat publicităţii şi un sondaj de opinie despre opinia cetăţenilor asupra sistemului de învăţământ. Rezultatele sunt grăitoare şi probabil le cunoaşteţi. Concluzia este una singură: suntem la pământ. Iar de acest dezastru îl pot numi ca principal vinovat pe anonimul, până mai ieri, Daniel Petre Funeriu, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, care se putea lăuda, înaintea instalării sale ca ministru, că a calculat viteza braţului cu care Traian Băsescu a lovit acel copil în 2004. Or, la aşa ministru, aşa sistem de învăţământ.

Soluţia pe care o întrevăd în îmbunătăţirea sistemului de învăţământ ţine de voinţa politică de a lăsa acest sistem degrevat de influenţele politice. Poate suna ca o utopie, poate suna ca o promisiune electorală, însă, în lipsa unei asemenea direcţii, nu va mai rămâne nimic din acest sistem ce odată se putea mândri cu multe realizări. Educaţie este o prioritate pentru orice stat civilizat. La noi, însă, doar pe hârtie. În orice democraţie din lumea asta, liderii politici ştiu că doar prin educaţie se pot clădi naţiuni puternice, se pot educa viitorii lideri de mâine şi se poate obţine progres. Păcat însă că, în România, profesorii sunt muştruluiţi de către preşedinte, fie că pe oră sunt plătiţi mai bine ca el, fie că nu sunt în stare să scoată decât chelneri şi tinichigii.