Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 decembrie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.188/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 decembrie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 decembrie 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Nicolae Ciprian Nica - declaraţie politică cu titlul "Uimitoarea putere de a minţi a PDL"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Uimitoarea putere de a minţi a PDL" Sfârşitul acestei săptămâni a reprezentat un nou prilej pentru cei care conduc România (Boc şi Anastase) să demonstreze cât sunt de neobrăzaţi şi la ce cote ale penibilului poate ajunge un om politic care a rupt contactul cu realitatea. Altfel nu-mi pot explica cum reuşeşte Boc să debiteze inepţie după inepţie fără să aibă nevoie de asistenţă medicală de specialitate şi cum poate să afirme cu nonşalanţă că "PDL şi Guvernul au salvat România de la colaps economic, au stabilizat economia, iar în prezent pregătesc creşterea economică din 2011"? Ştiu! Pare halucinant, ca după o vizită la magazinele de etnobotanice, şi...totuşi, este una dintre declaraţiile pe care premierul României le-a făcut în acest weekend în faţa reprezentanţilor PDL la conferinţele de alegeri. Cu acest prilej, Boc a mai spus şi că "ştim de unde am plecat, unde ne aflăm şi unde mergem". O frază la fel de şocantă pentru un om de bun simţ, dar absolut normală, se pare, pentru Boc. De ce spun că fraza de mai sus este şocantă? Pentru că ea defineşte atitudinea celor care îi conduc pe români şi care fie nu ştiu ce se întâmplă în ţară, şi atunci sunt nişte incompetenţi disperaţi de a rămâne la putere cu preţul de a ne duce cu totul în prăpastie, fie ştiu şi, tot pentru a se menţine la putere, mint cu degajare şi trec cu nepăsare peste toate realităţile şi peste toate neajunsurile oamenilor din această ţară. Nu ştiu dacă Boc ştie exact de unde a plecat România în 2010, când Băsescu a adus PDL la putere, dar vreau să-i reamintesc eu. La acea dată, românii aveau cu 100.000 de firme mai mult, luau salarii cu 25% mai mari decât acum, iar ajutorul de şomaj era şi el mai mare cu 15%. Înainte de venirea PDL la putere, pensionarilor nu le era impozitată pensia, iar mamele puteau să-şi crească copilul timp de doi ani de zile. Unde ne aflăm? Oare ştie Boc? Oare datele statistice pe care le primeşte premierul mult hulit al României sunt cele la care au acces şi restul oamenilor? Datele statistice arată că avem un curs al Euro în urcare şi că benzina a ajuns la cote de neimaginat de aproximativ 5 lei/litru. Tot datele statistice arată că toate produsele sunt mai scumpe cu 5% după ce Boc a mărit şi TVA-ul de la 19% la 24%, un TVA mai mare decât în Germania sau în alte state europene, unde salariul mediu este de peste 2.000 Euro. Tot datele statistice arată că rata anuală a inflaţiei a atins, în noiembrie, un nivel de 7,73%, iar creşterea medie a preţurilor este de 5,8%. Preţurile mărfurilor alimentare au crescut, în noiembrie 2010, cu 0,88% faţă de luna precedentă. Cel mai mult s-au scumpit cartofii (+9,98%), ouăle (+7,95%), fructele proaspete (+4,32%), făina (+3,52%) şi uleiul (+2,4 %). Preţurile mărfurilor nealimentare au înregistrat o creştere de 0,38%, cele mai mari creşteri fiind la energia termică (+6,04%) şi combustibili (+0,80%). Într-un an de zile de măsuri economice "marca Boc", mărfurile alimentare s-au scumpit cu 6,01%, mărfurile nealimentare cu 9,75%, iar serviciile cu 6,13%. Iar pentru ca profesionalismul lui Boc să fie desăvârşit trebuie arătat că, la începutul lunii noiembrie, BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru anul 2010 la 8,2%, cu 3,4% peste valoarea din 2009, şi cu 0,4% peste cea anunţată în luna august. Iată aşadar unde am fost, unde suntem şi cât de legitimă e întrebarea: "Atunci când Boc declară că PDL şi Guvernul au salvat România de la colaps economic, au stabilizat economia, iar în prezent pregătesc creşterea economică din 2011, este responsabil de ceea ce spune sau tocmai a efectuat o vizită oficială la un magazin de etnobotanice"? După ce am aflat "unde am fost", respectiv "unde suntem", am aflat, tot de la un democrat liberal, şi răspunsul la cea de-a treia întrebare "unde mergem?". Răspunsul l-a dat celebrul Adriean Videanu, prim-vicepreşedintele PDL, care a declarat că România "se află în prima treime a ţărilor UE din punct de vedere al măsurilor anticriză". Adică, dragi cetăţeni ai acestei ţări, PDL a înscris România la concursul "Cine ia cele mai multe măsuri antipopulare" şi vrea să îl şi câştige, de dragul lui Băsescu poate. Lăsând la o parte penibilul izbitor din declaraţiile pedeliştilor, lucrurile ar fi comice dacă Boc, Videanu şi Anastase ar face parte dintr-un experiment de laborator. Din păcate, lucrurile devin tragice căci aceşti domni conduc destinele românilor şi, prin tot ceea ce fac, mutilează ireversibil nivelul de trai al celor care i-au votat în speranţa că vor trăi mai bine. Tragedia e cu atât mai mare cu cât nivelul de trai al nostru ar putea creşte izbitor şi numai dacă am reuşi să absorbim fondurile europene destinate României. În acest moment, România ar trebui să cheltuiască 15 milioane euro zilnic, în următorii cinci ani, inclusiv sâmbetele şi duminicile, iar dacă se adaugă şi sumele aferente cofinanţărilor, trebuie cheltuite 30-32 de milioane de euro zilnic din fonduri structurale. Acest lucru pare utopic, având în vedere că oamenii lui Boc din ministere au reuşit performanţa să utilizeze, până în prezent, doar 3% din fondurile structurale care stau la dispoziţia României. Aceşti oameni care nu sunt în stare să absoarbă fondurile europene astfel încât România să ajungă să cheltuiască 30 milioane euro/zi monitorizează, din ordinul lui Boc, toate proiectele europene derulate de autorităţile locale PSD şi PNL (consilii judeţene şi consilii locale) şi pun piedici în implementarea lor ori de câte ori au posibilitatea. |



