Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.200 | Mircea-Vasile Cazan - declaraţie politică: "Pe 16 noiembrie am avut o revoluţie de «catifea»"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Pe 16 noiembrie am avut o revoluţie de «catifea»" 16 noiembrie 2014 trebuie considerată ca fiind o bornă pentru România în general şi pentru clasa politică în mod special. Pentru prima oară la alegerile prezidenţiale, în turul 2 de scrutin au venit la urne mult mai mulţi români. Scriptic, dacă este să ne luăm doar după procesele-verbale oficiale de la BEC, în turul 2 au fost cu 1.996.112 mai mulţi alegători. Faptic, dacă ţinem cont că o parte, probabil redusă - este greu de ştiut câţi - a alegătorilor competitorilor eliminaţi nu a mai ieşit la vot, se poate spune că numărul celor care au venit numai la al doilea tur de scrutin depăşeşte 2 milioane de alegători. Este pentru prima oară în istoria postdecembristă a alegerilor prezidenţiale când se înregistrează un număr aşa de mare de alegători în plus în turul 2. În 2009 s-a mai înregistrat o creştere, dar ea a fost în jur de 700.000 de alegători. Tot pentru prima dată în ultimii 25 de ani au venit la urne foarte mulţi tineri şi foarte mulţi cetăţeni total neînregimentaţi politic, cei mai mulţi nesimpatizanţi ai vreunui curent politic. Şi cele două categorii au votat pentru cu totul alte motive decât au făcut-o până acum. Ce i-a determinat pe cei tineri şi pe cei neînregimentaţi să voteze altfel decât au făcut-o până acum? Cum de a reuşit un candidat performanţa descrisă mai sus? Analiştii politici şi sociologii, dar nu numai ei, ci şi staffurile partidelor politice au întors pe toate feţele ceea ce s-a întâmplat pe 16 noiembrie 2014. Nu spun deci noutăţi: un număr imens de români s-a revoltat pur şi simplu şi am asistat la o revoluţie de "catifea". Românii nu au mai agreat o campanie agresivă (cea mai agresivă după cea din 1990). Românii nu au mai acceptat o campanie în care atacurile la persoană, atacurile la familie, utilizarea religiei ca armă electorală: şi toată lumea a ştiut că acestea au constituit principala armă a unuia dintre cei doi candidaţi - este vorba de Victor Ponta. Românii nu au mai agreat manipulările şi dezinformările lansate de televiziunile de casă ale respectivului candidat şi evident românii nu au suportat deloc umilinţa enormă - fapt fără precedent - la care au fost supuşi românii din diaspora. Da, am asistat la o revoluţie de "catifea". Dar şi noi, cei care am avut un candidat "altfel", cei care nu am recurs la atacuri murdare în campanie, cei care am jucat pe cartea civilizaţiei, trebuie să învăţăm ceva din această revoluţie de "catifea". Românii, în special cei tineri, vor o altfel de clasă politică, una curată, fără personaje care să se dedulcească la cornul abundenţei alimentat de actele de corupţie, românii vor un altfel de mod de a face politică. Şi au dreptate. Nu trebuie să-i dezamăgim şi trebuie şi noi să avem propria revoluţie de "catifea". |



