Anghel Stanciu
Anghel Stanciu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Anghel Stanciu - adresare preşedintelui Camerei Deputaţilor într-o problemă de nerespectare a Regulamentului Camerei Deputaţilor;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Ultimul vorbitor, domnul deputat Anghel Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

De la această înaltă tribună şi în virtutea prevederilor regulamentare, respectiv art. 31 alin. b, în care se precizează că preşedintele Camerei Deputaţilor conduce lucrările Camerei şi asigură respectarea Regulamentului, îmi permit să mă adresez, cu tot respectul cuvenit, domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnului profesor universitar dr. Adrian Năstase.

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 44 alin. a) şi d), din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul Comisiei de învăţământ a stabilit, ieri, cu trei voturi pentru şi unul împotrivă următoarea ordine de zi: marţi, 28 iunie, începând cu ora 14, studiul subcomisiei de lucru, constituit pe nivele, a legislaţiei privind învăţământul în vederea restructurării acestuia şi elaborarea unui pachet de legi armonizate cu declaraţia de la Bologna, Dublin şi Bergen, 19 - 20 mai 2005; joi, 30 iunie 2005, deplasarea membrilor Comisiei de învăţământ în Turcia, în baza aprobării Hotărârii Biroului permanent nr. 7/20.06.2005; înlocuirea preşedintelui Comisiei, profesor universitar dr. Anghel Stanciu, din funcţia de preşedinte, cu doamna şi distinsa noastră colegă, doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, s-a hotărât să fie analizată în sesiunea din toamnă.

Sub proprie semnătură, colegii noştri Asztalos Ferenc, vicepreşedinte, Radan Mihai, secretar, Nicolae Bănicioiu, secretar, Adomniţei Cristian, absent, Anastase Roberta Alma, profesor universitar Andronescu Ecaterina, Apostolache Mihai Cristian, Bârsan iulian, Florea Damian, Ganţ Ovidiu, Gălăteanu Monalisa, Iacob Ridzi Monica, Király Andrei-Gheorghe, Magheru Paul, Manta Pantelimon, Moisoiu Adrian, Preda Ion, Puşcă Mircea Valer, Romanescu Marcel Laurenţiu, Sóki Béla, Ştiucă Alexandru, Toma Horia-Victor, Buhoianu Cătălin, în total 23 de membri din 28 şi un vot contra, domnul Fârşirotu, au aprobat această ordine de zi.

Domnule preşedinte, astăzi, printr-o înţelegere bizară a Regulamentului Camerei, liderul Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Camera Deputaţilor pune la cale o încălcare gravă a Regulamentului acesteia, respectiv a art. 44 alin. 1, în speţă dreptul biroului de a propune ordinea de zi şi de a hotărî şi alin.d) şi, ceea ce este şi mai grav, art. 48: "Convocarea şedinţelor se face cu cel puţin 24 de ore înainte de către preşedintele acesteia sau, în lipsa lui, de către un vicepreşedinte." Ca atare, domnia sa, încălcând ideea de mandat reprezentativ, prevăzut în Constituţie, i-a obligat pe doi distinşi membri ai Comisiei, prof. univ. dr. prorector al unei instituţii de prestigiu, este vorba de Paul Magheru, şi prof. dr. Moisoiu Adrian să-şi retragă semnăturile în scris şi face presiuni şi asupra altor membri, se pare, după unele informaţii, cu ajutorul liderului Grupului PSD.

Credem, domnule preşedinte, că ceea ce dumneavoastră aţi dispus, să se analizeze acest caz în Biroul permanent, trebuie lăsat să se analizeze acolo, trebuie respectat dreptul şi demnitatea acestor membri ai comisiei, pentru că ei sunt cei care pot face revocarea şi nu sunt nişte marionete care să fie dirijate împotriva voinţei lor. Nu are nimeni nimic ca distinsa noastră colegă, doamna Olguţa Vasilescu, să îşi ia postul în primire. Nu credem că cele două zile care au mai rămas până la sfârşitul legislaturii să fie, am spune noi, absolut esenţiale pentru începerea activităţii domniei sale. Dar, a călca în picioare voinţa a 23 de profesori universitari, unii foşti miniştri, inspectori generali, directori de colegii, pentru a pune, prin dictat, un preşedinte împotriva voinţei lor şi împotriva Regulamentului, credem că nu puteţi accepta, domnule preşedinte.

Ca atare, vă rugăm, în virtutea prevederilor art. 31 alin.b), să asiguraţi respectarea Regulamentului şi să solicitaţi acelor lideri care se cred stăpâni peste deputaţi şi nu lideri autentici, să stopeze acest demers.

Este inadmisibil să se convoace peste Biroul Comisiei, peste voinţa acesteia, şedinţă de Comisie la orele 14.

Ca atare, noi vă asigurăm, domnule preşedinte, de tot respectul nostru şi sprijinul nostru în respectarea şi întronarea democraţiei la toate nivelurile.

Vă mulţumesc anticipat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Cu speranţa că, din toamnă, această importantă instituţie parlamentară a declaraţiilor politice va beneficia de un alt spaţiu de timp, respectiv există o propunere pentru luni după-amiază, şi de mai mult timp, o oră şi jumătate, cel puţin, asta va depinde de colegii noştri din Comisia de regulament care, în această vară, au ceva de lucrat şi să vină cu asemenea propuneri, vă mulţumesc pentru participare şi vă doresc o zi deosebită.