Ion Luchian
Ion Luchian

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Ion Luchian - concluzii la închiderea ultimului focar de gripă aviară din România;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ion Luchian:

În săptămâna care a trecut, autorităţile competente au declarat închis şi ultimul focar de gripă aviară din România.

Din luna octombrie a anului trecut, când la Ceamurlia a fost descoperit virusul gripei, şi până în prezent, în România au existat 53 de asemenea focare, fiind închise fiecare pe rând.

Pentru faptul că toate aceste focare au fost închise relativ rapid fără a ne confrunta cu victime umane, aşa cum s- a întâmplat în Asia, de exemplu, merită remarcate eforturile concentrate ale autorităţilor locale din zonele afectate, ale autorităţilor sanitar-veterinare care au împiedicat răspândirea virusului la oameni, ale oamenilor de ordine care au asigurat carantina în zonele cu risc şi, nu în ultimul rând, ale autorităţilor guvernamentale, mai ales prin acţiunile ministrului agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, care au acţionat ferm şi hotărât într-o situaţie de criză.

Închiderea ultimului focar de gripă aviară constituie, cu siguranţă, o veste bună şi pentru crescătorii români de păsări, care s-au confruntat cu o cerere mai scăzută la produsele lor în perioada în care exista o ameninţare cu gripa aviară, precum şi pentru cei din turism, mai ales că se apropie deschiderea sezonului estival.

Este adevărat că închiderea focarelor de gripă aviară nu înseamnă că pericolul a trecut complet, însă autorităţile competente sunt conştiente de acest lucru şi menţin, în continuare, o supraveghere atentă a zonelor de risc.

Cel mai important aspect este însă acela că autorităţile române s-au confruntat cu un test deosebit de dificil, referitor la capacitatea lor de a interveni eficient într-o situaţie cu un potenţial mare de risc, test pe care l-au trecut foarte bine, demonstrându-le cetăţenilor români şi partenerilor noştri europeni că sunt stăpâni pe situaţie.