Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.22 | Ioan Munteanu - declaraţie politică cu titlul "Este o greşeală desemnarea ca prim-ministru a domnului Lucian Croitoru?"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Este o greşeală desemnarea ca prim-ministru a domnului Lucian Croitoru?" Dacă ne referim strict la persoana şi la activitatea domnului Lucian Croitoru, putem considera că nu este vorba de o greşeală. Dar dacă privim această desemnare ca fiind decizia personală a preşedintelui Băsescu, atunci interpretarea faptelor capătă o altă abordare. Preşedintele Traian Băsescu a săvârşit un abuz (din nou!) pentru că nu a ţinut cont de propunerea partidelor politice cu o majoritate asigurată de 65% şi care vizau o altă persoană pentru funcţia de premier. De ce nu a discutat preşedintele Băsescu cu cel nominalizat de către 65% dintre reprezentanţii partidelor politice? Deoarece pentru preşedinte nu există Parlament, nici putere judecătorească, nici decizia altor formaţiuni politice, nici voinţa cetăţenilor. Nimic şi nimeni; există doar Traian Băsescu şi acoliţii săi. Preşedintele nu face decât să tragă de timp pentru ca cei aflaţi în funcţie şi conduşi de către Emil Boc să gestioneze în favoarea sa alegerile prezidenţiale. Şi de această dată sunt perfect de acord cu ziaristul C.T. Popescu care spunea, după desemnarea premierului de către Băsescu, că "În 22 noiembrie România va avea de ales între dictatură personală şi democraţie." Începând de astăzi, 15 octombrie 2009, criza politică, dar şi cea economică se adâncesc prin menţinerea în funcţie a Guvernului Boc 2. Rezultă în mod clar că cel nominalizat nu va putea trece de Parlament, iar fără o majoritate pentru candidatul la funcţia de premier, desemnarea înseamnă iresponsabilitate politică. Noua majoritate parlamentară trebuie să-şi continue parcursul stabilit de comun acord, pentru o democraţie reală în România. Concluzia care se impune este limpede: oricât va încerca preşedintele Băsescu să-i păcălească pe români, şansele de reuşită scad pe zi ce trece. Un lucru trebuie să-l înţeleagă foarte bine Traian Băsescu: atâta vreme cât există această nouă majoritate, formată din PSD+PNL+UDMR+PC+Minorităţi, partidul pe care îl conduce cu atâta sârguinţă nu se poate situa decât în opoziţie, cu toate consecinţele care decurg din această situaţie. Iar răspunsul din titlul declaraţiei este unul singur: da, această desemnare a fost una din numeroasele greşeli cu care domnul Preşedinte ne-a obişnuit. |



