Dezbateri parlamentare

Domnul Angel Tîlvăr:

«"Politicile sociale" ale Guvernului Boc»

Uniunea Europeană precizează că datorită globalizării economiei, competitivitatea ţărilor europene devine un imperativ categoric. Sporirea competitivităţii şi protecţia drepturilor sociale nu se exclud reciproc. Din contră, politica socială inovativă joacă un rol esenţial în protecţia şi sporirea competitivităţii companiilor europene în cadrul economiei globale. Standardele educaţionale ridicate (inclusiv învăţământul general, cât şi pregătirea profesională), o protecţie efectivă şi eficientă împotriva unor riscuri precum îmbolnăvirile, accidentele, şomajul, ca şi o protecţie a nivelului de trai al persoanelor în vârstă, reprezintă factori decisivi pentru competitivitatea unei economii tehnologice şi globale. De aceea, o politică socială modernă joacă un rol cheie în competiţia economică globală.

Acesta este probabil un aspect pe care Guvernul Boc l-a omis atunci când a ignorat importanţa politicilor sociale. Metodele prin care actualul guvern încearcă să ne ajute sa depăşim criza economică şi astfel să devenim din nou o ţară competitivă nu vizează, cu siguranţă, şi protecţia socială.

Politica socială este, în primul rând, problema fiecăruia dintre statele membre şi ar trebui să rămână aşa. În vederea realizării unei politici sociale la nivel european, Uniunea Europeană a promis că va respecta diversitatea tradiţiilor permiţând statelor membre să îşi determine propriile sfere de acţiune, propriile metode şi mijloace de lucru. Însă, bănuiesc că nu a avut în vedere şi lipsa cu desăvârşire a acestora.

În fiecare ţară, sistemul de securitate socială este rezultatul a multe secole de lupte politice şi dezvoltare. O societate este definită prin prosperitatea ţării, ceea ce influenţează profund modul de viaţă şi cultura cotidiană a cetăţenilor săi. Toate ţările UE se confruntă cu faptul că societăţile lor îmbătrânesc. Aspecte sociale precum sănătatea, securitatea socială şi cea a persoanelor în vârstă şi condiţiile de muncă fac necesară remodelarea sistemelor prospere existente.

Criza financiară şi, mai apoi, recesiunea profundă care a lovit Uniunea Europeană în 2008 au însemnat un regres de 20 de ani în dezvoltarea economiilor statelor membre, afectând toate sectoarele de activitate şi producând un număr-record de şomeri: 23 de milioane. Analiştii afirmă că acest fapt a însemnat totodată decesul oficial al Strategiei de la Lisabona şi al obiectivului ambiţios de a transforma Uniunea Europeană în cel mai competitiv lider mondial al dezvoltării economice şi tehnologice. Acum, Comisia Europeană propune o nouă strategie, de data aceasta, postcriză, care are drept priorităţi: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare, promovarea unei economii eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor şi a unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă.

Sub sloganul "Creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii" Uniunea Europeană îşi propune ca în următorul deceniu să concretizeze obiective precum: locuri de muncă pentru 75% din populaţia cu vârste între 20 şi 64 de ani; investirea a 3% din produsul intern brut comunitar în cercetare-dezvoltare; îndeplinirea obiectivelor "20/20/20" în materie de climă şi energie, inclusiv o reducere a emisiilor de CO2 majorată la 30%, dacă există condiţii favorabile în acest sens; reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu sub nivelul de 10% şi creşterea numărului absolvenţilor de învăţământ superior la 40% dintre membrii generaţiei tinere şi, nu în ultimul rând, reducerea cu 20 de milioane de persoane a numărului cetăţenilor europeni ameninţaţi de sărăcie.

Cred cu tărie, doamnelor şi domnilor, că unul dintre cele mai ambiţioase obiective ale Strategiei Uniunii Europene 2020 este acela al reducerii numărului celor mai săraci cetăţeni ai blocului comunitar cu 20 de milioane de persoane. Ambiţios şi uşor utopic, întrucât marea masă a acestora se află concentrată în noile state membre ale Uniunii Europene, cu precădere în România, Bulgaria, Ungaria şi ţările baltice, afectate profund de recesiunea economică. Este vorba despre ţări cu economii destructurate, cu pieţe ale muncii dezorganizate şi în neconcordanţă cu nevoile reale ale economiilor naţionale, cu sisteme de sănătate şi educaţie subfinanţate, precum şi cu rate ridicate ale şomajului şi emigraţiei.

Şi România s-a abonat la acest proiect care de altfel este irealizabil. Şi nu pentru că cetăţenii români nu ar fi oameni harnici sau care nu doresc să contribuie la bunul mers al ţării, ci pentru că măsurile luate de guvernul Boc nu fac nimic altceva decât să îngroaşe pe zi ce trece numărul şomerilor şi să ridice rata sărăciei. Cei care încă mai au un loc de muncă sunt, în ultima perioadă, înrobiţi de plata numeroaselor taxe şi impozite.

După cum bine ştiţi, zilnic guvernul Boc inventează noi taxe sub pretextul unor măsuri anticriză. Din păcate, sub imaginea aceasta de strategie anticriză, guvernul îşi dezvoltă un plan prin care încearcă într-o formă mascată să strângă bani la bugetul României pentru diverse "plăţi". Poate este vorba despre plata site-ului de 500.000.000 de milioane de euro sau poate plata pentru promovarea României peste hotare în valoare de aproximativ 2 milioane de euro sau multe alte plăţi fără de care, în opinia guvernului, România nu ar mai ieşi din criză.

Conform analizelor desfăşurate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, ultimele două decenii au însemnat, pentru cei mai mulţi dintre români, un proces continuu de pauperizare, de scădere a standardului de viaţă şi a accesului la servicii absolut necesare unui trai civilizat. De la o rată oficială a sărăciei de 7%, la începutul anilor '90, s-a ajuns, înainte de declanşarea crizei economice, deci într-o perioadă de boom economic, la o rată triplă. Pe parcursul acestei perioade, evoluţia sărăciei a fost neliniară. Spre exemplu, în 2007 erau înregistrate oficial în categoria săracilor aproximativ 2,1 milioane de persoane, pentru ca, un an mai târziu, numărul lor să fie mai mic cu un milion de persoane. Explicaţia: emigrarea unei importante părţi a populaţiei sărace din mediul rural şi doar în secundar, drept consecinţă a îmbunătăţirii nivelului de trai.

Anul 2009 a debutat cu deteriorarea rapidă a indicatorilor macroeconomici, într-un context european şi mondial nefavorabil din punctul de vedere al stabilităţii. Banca Mondială împreună cu UNICEF estimau, pentru anul trecut, că odată ce România se va confrunta cu recesiunea, sărăcia va creşte galopant, unele categorii sociale fiind mai afectate decât altele.

pe scurt, tabloul sărăciei arată astfel: 75% dintre românii afectaţi se află în mediul rural, dar rata cea mai mare de creştere este în zonele urbane, ca urmare a disponibilizărilor de personal; cele mai vulnerabile categorii sunt copiii, tinerii şi vârstnicii; perioadele de inactivitate ale şomerilor tind să se prelungească peste doi ani, ca efect al lipsei politicilor guvernamentale de stimulare a investiţiilor, deci a creării de noi locuri de muncă; persoanele care desfăşoară activităţi independente în sectorul nonagricol sunt cele mai defavorizate în acest moment, rata sărăciei în rândul lor tinzând către 21%.

Printre măsurile guvernului Boc de reducere a sărăciei şi de raliere la strategia Uniunii Europene putem enumera: acordarea alocaţiilor de stat doar pentru copiii care nu provin din familii înstărite; mărirea vârstei de pensionare până aproape de speranţa de viaţă; impozitarea pensiilor; introducerea sistemului de coplată în sănătate; impozitarea bonurilor de masă şi, în consecinţă, falimentul firmelor din domeniu; impozitarea terenurilor de sub clădiri. La acestea se adaugă multe alte măsuri pe care nu le menţionez astăzi, aici, din dorinţa de a nu fi acuzat că pun pe umerii guvernului situaţia în care se află România.

Unii ar putea invoca cerinţele Fondului Monetar Internaţional pentru imposibilitatea implementării unor programe de asistenţă socială de anvergură, însă nimeni nu ia în considerare aspectul conform căruia Guvernul acesta nu este de azi, de mâine şi cu atât mai puţin măsurile nu sunt necesare pentru o problemă ce a apărut anul acesta. Programele de investiţii publice, singurele care ar putea debloca piaţa muncii şi ar aduce bani la bugetul asigurărilor sociale, au eşuat în sectoare care ar fi putut absorbi forţa de muncă (în infrastructură, de exemplu), iar absorbţia fondurilor europene este sub aşteptări.

la scenariul descris mai sus se adaugă grevele care au loc aproape zilnic în capitală sau în ţară, degringolada din sistemul de educaţie şi din cel de sănătate, zecile de mii de oameni care se gândesc în fiecare zi ca aceasta poate fi ultima lor zi de muncă. Şi, totuşi, România s-a angajat să respecte unul dintre cele mai îndrăzneţe obiective ale Strategiei Uniunii Europene 2020 şi anume acela al reducerii numărului celor mai săraci cetăţeni ai blocului comunitar. În concluzie, doresc doar să punctez că prin măsurile luate de actualul Guvern Boc, România doar va mări numărul de şomeri ai Europei.