Dezbateri parlamentare

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Respect şi recunoştinţă de Ziua Armatei"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La moment aniversar mă alătur şi eu tuturor celor care doresc binele Armatei Române, vizionarilor care cred în verticalitatea acestei instituţii, tuturor celor care gândesc cu profunzime, realism şi spirit naţional misiunile de acum şi de viitor.

Acest moment mă face să retrăiesc sentimente de emoţie, de respect şi preţuire pentru bogatele tradiţii de luptă şi de muncă ale acesteia. Sub faldurile drapelului său tricolor s-au instruit sute de mii de soldaţi, printre care şi eu. Sub aceleaşi falduri sunt mulţi cei care au luptat acoperindu-se de glorie în timpul luptelor pentru apărarea integrităţii statului român şi a valorilor sale fundamentale. Faptele lor vor rămâne înscrise pentru totdeauna în cărţile de istorie, în crucile din cimitire, în bronzul statuilor şi al monumentelor.

Formarea şi dezvoltarea forţelor militare moderne, a avut loc în condiţiile intensificării luptei poporului român pentru conservarea şi recunoaşterea pe plan internaţional a entităţii sale naţionale, ameninţată de disputa pentru supremaţie. Reorganizarea armatei române şi aşezarea ei pe baze moderne a cuprins măsuri cu profunde semnificaţii în procesul istoric al regenerării naţionale. Prima parte a secolului al XIX-lea marchează trecerea la o etapă nouă în dezvoltarea social-politică, culturală şi militară a poporului român: epoca modernă. Nucleul viitoarei armate naţionale l-au constituit detaşamentele de voluntari care au participat la luptele împotriva multor duşmani, reînviind prin faptele lor de arme gloria străbună a ostaşilor lui Mircea, Ştefan şi Mihai.

Preocupările şi măsurile determinate pentru crearea armatei naţionale au fost sintetizate de ilustrul nostru istoric şi revoluţionar, Nicolae Bălcescu, care afirma: "Românismul nu se va dezvolta şi scăpa de atâţia vrăjmaşi ce-l apasă, până când ambele principate nu vor fi libere şi nu vor organiza puterea lor armată".

Deosebit de importantă pentru făurirea şi dezvoltarea armatei pe bază naţională a fost precizarea conform căreia armata să fie formată din "pământeni", excluzându-se în felul acesta posibilitatea angajării mercenarilor ce trebuiau plătiţi din sudoarea poporului.

Reînfiinţarea oştirilor naţionale permanente, moment important în istoria armatei române, a produs un larg ecou în rândurile opiniei publice. Atunci când, la 12 Mai, în Bucureşti şi la 14 Septembrie 1830, la Iaşi, au fost văzute pentru prima oară uniformele armatei noastre, un entuziasm de nedescris a cuprins populaţia celor două capitale. Zecile şi sutele de ostaşi care au căzut la datorie pentru interesele supreme ale tării, care au săvârşit fapte de bravură ostăşească excepţionale, reprezintă pentru sine însăşi un valoros documentar istorico-militar generator de reflecţii şi meditaţii pentru îmbogăţirea continuă a tradiţiilor de luptă. Aceştia sunt cei care au pus mai presus de orice salvarea onoarei şi demnităţii şi respectarea jurământului militar.

Cu toate greutăţile de ordin material şi financiar, prin care trece societatea şi armata ţării, sunt convins că aceasta îşi va pune în valoare potenţialul de care dispune, spiritul de răspundere faţă de apărarea ţării, cele mai frumoase calităţi profesionale şi civice.

Noi cei care am fost înrolaţi în armata ţării şi cei care sunt astăzi înrolaţi, ne plecăm cu respect şi recunoştinţă în faţa celor care au căzut sub stindard, rugându-l pe Dumnezeu să-i odihnească în pământul sfânt al patriei sau departe de ţară, acolo unde îşi dorm somnul de veci, fără să aibă la căpătâi nici măcar semnul nostru creştinesc.

Actuala stare de ambiguitate privind modernizarea destul de lentă a armamentului şi tehnicii, precum şi neasigurarea în totalitate a fondurilor financiare destinate pregătirii pentru luptă, nu poate dura prea mult. O armată bine dotată şi instruită nu se poate ţine fără resurse şi mijloace moderne, perfecţionate.

Aş încheia cu un sfat pentru tinerii care mai devreme sau mai târziu vor fi şi ei o părticică din Armata Română, sfat pe care l-am urmat şi eu, aşa cum l-am aflat în rândurile unui mare general de divizie: «Scrieţi-vă istoria, iubiţi-o pentru că este a voastră şi nu lăsaţi "perioadele" să-şi inoculeze veninul în viaţa camaraderească. Perioadele se uită, pentru că trebuie uitate, dar demnitatea şi onoarea nu. Fără demnitate şi onoare nimic nu este. Le-aţi avut şi le-aveţi, ţineţi la ele ca la lumina ochilor. Iar viitorul să-l judecaţi singuri, şi mai ales să vi-l clădiţi cum ştiţi mai bine.»