Liviu-Bogdan Ciucă
Liviu-Bogdan Ciucă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.138/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2006

  1. Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor:
  1.24 Bogdan Liviu Ciucă - declaraţie politică intitulată "Situaţia medicilor rezidenţi din România";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică intitulată "Situaţia medicilor rezidenţi din România".

Medicii rezidenţi din România se confruntă cu o serie de probleme care le îngreunează activitatea şi implicit reforma în sistemul sanitar. După 16 ani de tranziţie şi reforme în sistemul sanitar, aceşti tineri medici sunt puşi în situaţii delicate atât din punct de vedere social, cât şi profesional.

După examenul de rezidenţiat sunt prinşi în capcana unui contract de munca încheiat pe perioadă determinată, care le acordă cu indecenţă un salariu lunar net de 426 ron. Deşi legea prevede plata gărzilor medicilor rezidenţi, există numeroase spitale care îndrăznesc să încalce legea, neacordând plata gărzilor efectuate.

Majoritatea medicilor rezidenţi îşi efectuează stagiile în marile centre universitare, ceea ce implică plata chiriei, a transportului în comun, a cărţilor necesare pregătirii pentru viitoarea specializare, participarea la congrese medicale.

Situaţia se complică dacă ne gândim şi la lipsa de medicamente din spitale, folosirea echipamentelor medicale din anii '50-'60, lipsa informatizării, persistenţa unui sistem birocratic, ineficient, clădiri ale căror stare de degradare le apropie de Evul Mediu. Consider indecentă existenţa unor asemenea condiţii într-un sistem medical al unei ţari care în 3 luni va deveni membră a Uniunii Europene.

Deficienţele majore din sistemul sanitar fac iluzorie eliminarea şpăgii din actul medical şi alterează însăşi calitatea acestuia. Această situaţie explică de altfel şi migraţia masivă a medicilor rezidenţi către ţări ale U.E. sau S.U.A.

Consider că jurământul lui Hipocrate nu poate fi respectat cu 426 ron/lună şi se impune luarea unor măsuri urgente de către Ministerul Sănătăţii, care să vizeze şi viitorul acestei categorii sociale de care noi toţi avem atâta nevoie.