Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2005
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.25 | Mirela Elena Adomnicăi - critici la adresa unor acţiuni ale domnului ministru Gheorghe Flutur în judeţul Suceava; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
O invit la microfon pe doamna Mirela Adomnicăi. |
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La data de 1 aprilie 2005, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Poul Rasmussen, făcea următoarea declaraţie de presă: "Pledez pentru stricta respectare a legilor în vigoare, pentru a se garanta corecta funcţionare a instituţiilor din România şi a se consolida sistemul democratic din România". La data de 13 aprilie 2005, când Parlamentul European s-a reunit în plen la Strasbourg, am fost încercaţi de emoţii şi incertitudini în privinţa votului privind adoptarea recomandărilor de aderare a României la Uniunea Europeană în 2007, şi a avizului - conform pentru semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, la Luxemburg. În acest context, domnul ministru Gheorghe Flutur, în cadrul Adunării Generale de alegeri a Organizaţiei Municipale Suceava - PNL a declarat: "Judeţul Suceava este ocupat de un monopol de firme psd-iste, care au contribuit în campania electorală la bugetul PSD, şi nu puteţi încăpea dumneavoastră şi copiii dumneavoastră. Solicit prefectului să treacă la verificări foarte hotărâte a firmelor membrilor PSD". Este evidentă discriminarea privind ordonarea unui control numai a firmelor membrilor PSD, şi nu un eventual control care să vizeze persoane care încalcă legea pe teritoriul judeţului Suceava, fără deosebire de apartenenţă sau opinie politică, ceea ce poate să aibă consecinţe foarte grave, nebănuite de cei care astăzi deţin vremelnic puterea. Este, de asemenea, îngrijorătoare perspectiva care se deschide prin acest precedent, şi anume aceea a unor controale la ordin, împotriva firmelor care au ca asociaţi persoane aparţinând religiei catolice sau ortodoxe, la fel cum ar putea urma controale la ordin pentru verificarea firmelor care au ca asociaţi polonezi, ruşi, germani, maghiari, sau împotriva acelora care semnalează nereguli în actul de guvernare. Prin această operaţiune, pusă la cale de actuala putere, au fost încălcate texte legale de maximă importanţă pentru România, în contextul integrării europene, după cum urmează: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la data de 18 mai 1994, care interzice exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cu deosebire bazată pe opinie politică sau apartenenţă la un partid politic; Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede ocrotire legală în faţa legii a cetăţenilor având opinii politice diferite; art.4 din Constituţia României, referitor la interzicerea discriminării pe criterii de apartenenţă politică sau opinii; art.40 din Constituţia României, referitor la dreptul de asociere în partide politice. În conformitate cu art.11 şi cu art.20 din Constituţia României, convenţiile şi pactele internaţionale ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, fiind legi ce trebuie respectate, inclusiv de domnul ministru Gheorghe Flutur. Acest lucru, coroborat cu ameninţarea cu controale comandate politic a şefilor de instituţii descentralizate, funcţionari publici numiţi în timpul sau înaintea guvernării PSD, în vederea obţinerii demisiei acestora, constituie o încălcare flagrantă a drepturilor cetăţeneşti garantate de normele europene. În calitate de deputat în Parlamentul României, dar mai ales ca cetăţean al acestei ţări, îmi exprim îngrijorarea faţă de lipsa de responsabilitate a acestui ministru al actualei guvernări, şi consider extrem de periculoasă această discriminare pe criterii politice, în perspectiva menţinerii calităţii de membru cu drepturi depline al Consiliului Europei şi în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. O zi bună tuturor. |



