Dezbateri parlamentare

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Obsesia privatizărilor"

Tranziţia la economia de piaţă în ţara noastră, proces demarat cu întârziere şi cu numeroase ezitări, a devenit pe parcurs un scop în sine şi nu o cale de eficientizare a activităţilor economice, făcând din privatizare un fel de obiect de cult, care este adulat, dar nu poate fi atins, dar în acelaşi timp şi o obsesie care nu poate nici ea deveni realitate. Toţi participanţii la acest proces, începând de la guvernanţii de după 1989, continuând cu beneficiarii privatizării care au devenit peste noapte capitalişti şi magnaţi şi terminând cu mamuţii industriali care au putut fi supuşi acestui fenomen, au considerat că importantă este înstrăinarea averii naţionale şi nu beneficiul care putea fi obţinut prin aplicarea unui proces bine gândit şi continuat de privatizarea economico-socială.

Investitorii nu erau deloc supuşi unei analize atente şi fundamentate, ci erau preferaţi după mărimea cecurilor şi a comisioanelor care intrau direct în buzunarul care, între noi fie vorba, datorită hazardului (a se citi împrejurări şi combinaţii de culise), au ajuns să fie diriguitorii privatizării. În aceste condiţii, fostele întreprinderi socialiste, vizate a fi privatizate, multe dintre ele cu reale condiţii de restructurare şi relansare pe piaţă, au ajuns fie pe mâna unor speculanţi nepricepuţi dar venali, fie pe mâna unor grupuri de interese şi competitori, total rupţi de domeniul de activitate pe care l-au adjudecat. Indiferent de tipul de proprietari, rezultatul a fost acelaşi: fie lichidarea lor şi vânzarea la preţuri care le-au adus averi frumuşele, fie exploatarea lor defectuoasă prin schimbarea profilului de activitate sau managementul intenţionat aplicat pentru falimentare.

Rezultatul nefast al faimoasei reforme economice prin privatizare este pentru România foarte periculos, deoarece ţara noastră a reuşit doar să devină, pe an ce trece, o ţară subdezvoltată, cu un grad ridicat al dezindustrializării, ceea ce a compromis însăşi ideea de economie de piaţă funcţională, cerinţă imperioasă impusă pentru primirea în UE.

Poate că ceea ce vă prezint în acest moment pare destul de sumbru, dar dacă privim în jur observăm cum capitalismul autohton a căpătat proporţiile unui eşec imens, dar ignorat de toţi guvernanţii de după 1989, că acest capitalism este reprezentat doar de unele sectoare economice care au reuşit să supravieţuiască şi să genereze speranţa că se poate înfăptui şi o privatizare reuşită.

Şi totuşi, cursul procesului de privatizare nu a cunoscut un punct salutar la nivelul orientărilor strategice. Privatizările unor coloşi industriali sau instituţii financiar bancare, în condiţii discutabile, unor ramificaţii stufoase de grupuri de interese obscure, protejate fie politic fie financiar, au continuat fără cea mai mică jenă. Privatizările păguboase pentru statul român, unele dintre ele fiind făcute publice, au arătat proporţiile catastrofale şi oneroase ale unor politici şi stratageme prin care economia naţională a fost devalizată şi aservită capitalului străin, nesocotind atât interesele ţării, cât şi legile acesteia.

Ce va urma nu se ştie, dar cert este că ceea ce a mai rămas de privatizat va fi, cu siguranţă, adjudecat pe baza aceloraşi principii legale şi economice.

Poate a venit vremea adevărului şi mai ales ceasul judecării responsabililor şi vinovaţilor, atât autohtoni cât şi străini, care au făcut din procesul privatizării unor obiective economice naţionale importante un jaf naţional fără precedent.

Să mai sperăm sau să ne resemnăm?