Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Miclea:

Declaraţie politică: "Statele-naţiune, esenţa structurii viitoarei Europe".

În cursul acestui an, viaţa politică din România a fost bulversată de tot felul de încercări ale UDMR de a induce în opinia publică ideea că ţinuturile şi regiunile create pe criterii etnice sunt "europene" şi că ele, de fapt, constituie viitorul Europei suprastatale.

Statele-naţiune din Europa se confruntă cu o provocare venită de sus, din partea puterii crescânde a Uniunii Europene supranaţionale, dar şi de jos, din partea unor regiuni tot mai agresive.

Deşi guvernele naţionale continuă să domine în aspecte precum organizarea asistenţei sociale, comerţul, mediul ambiant şi politica monetară, Uniunea Europeană este cea care decide în prezent. Dar, în domenii precum educaţia, identitatea culturală sau regenerarea economică, regiunile Europei (subliniez, ale Europei, şi nu ale statelor-naţiuni) sunt cele care ies în faţă.

Că lucrurile tind spre o consolidare economică şi socială a statelor-naţiuni, o dovedeşte faptul că unele state de primă importanţă în Europa au eşuat în încercarea descentralizării şi acordării unei anumite autonomii regiunilor. Este cazul Franţei, care a încercat să autonomizeze Corsica, lucru ce a fost refuzat prin referendumul organizat în acest sens, cazul Italiei care a încercat acordarea unor privilegii autonomiste nordului, lucru ce a eşuat lamentabil, Anglia a încercat o autonomizare a Scoţiei, dar a rămas în stadiu de intenţie, nemaivorbind de Olanda care, cu toată presiunea flamanzilor de a crea o regiune autonomă, a lor, rămâne un stat-naţiune omogen.

Numeroşi regionalişti europeni au văzut mult timp în forumul european un aliat firesc împotriva centralismului statelor-naţiune. Din păcate pentru ei, multe state în care, până la un moment dat se făceau presiune de către regionalişti pentru drepturi de autonomie sau autoguvernare, au renunţat la aceste idei, de frica izolării şi a sărăciei. În acest sens, exemplul Scoţiei mi se pare elocvent.

Semnificativă mi se pare părerea lui Jordi Pujol, un pro-european împătimit în întreaga sa viaţă politică, potrivit căruia în prezent Uniunea Europeană nu mai încurajează regionalismul. Eforturile depuse de Catalania, Scoţia, Flandra şi landurile germane, ca în proiectul de Constituţie Europeană să se prevadă un rol mai mare pentru regiuni, au fost respinse de Convenţia privind viitorul Europei.

Instituţiile europene de la Bruxelles îşi au propriile raţiuni de a fi prudente privind regionalismul.

În contextul celor arătate aici, mi se pare anacronic şi cu totul nejustificat că în România, ţara candidată la aderarea în Uniunea Europeană, să se mai discute de înfiinţarea unor regiuni sau ţinuturi autonome. Continuarea unor presiuni în acest sens ne îndepărtează de Europa, spre care tindem, ne pune într-o situaţie jenantă de anacronism şi diletantism politic.

Trebuie să îi felicităm pe toţi politicienii români care şi-au ridicat cu vehemenţă glasul împotriva încercărilor secesioniste a unor grupuri revanşarde şi fasciste din ţara noastră. De acum credem că cea mai bună soluţie pentru contracararea unor asemenea tendinţe anacronice este aplicarea legii cu fermitate. Şi mă refer în principal la Constituţie şi la Legea penală.

Vă mulţumesc.