Manuela Mitrea
Manuela Mitrea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Manuela Mitrea - intervenţie cu tema "Luna Pădurii";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Manuela Mitrea:

"Luna Pădurii"

"Luna Pădurii" împlineşte în acest an 138 de ani, fiind printre cele mai vechi sărbători de mediu din lume. Prima ediţie s-a desfăşurat în Statele Unite, în 1872, ca sărbătoare a sădirii arborilor. În România, sărbătoarea a ajuns 30 de ani mai târziu şi a fost organizată de către Spiru Haret, pe atunci ministru al cultelor şi instrucţiei publice, sub denumirea "Sărbătoarea sădirii arborelui".

În 1800, România avea 8,5 milioane hectare de pădure, adică 35-45% din teritoriu. Din păcate, suprafaţa s-a redus continuu, în 1974 scăzând deja la 6,5 milioane de hectare, pentru ca în prezent fondul forestier să cuprindă doar 6,37 milioane hectare, reprezentând 26% din suprafaţa ţării.

Raportul dintre fondul forestier şi suprafaţa României indică faptul că ţara noastră se află pe locul 13 în Europa, cu 2,6% mai puţin decât media continentală, iar dacă raportăm suprafaţa împădurită la numărul de locuitori, ocupăm locul 10 în Europa, cu 0,33 hectare pe cap de locuitor. Cauzele reducerii drastice a suprafeţei împădurite sub optimul ecologic sunt poluarea industrială, dar mai ales defrişarea abuzivă, iresponsabilă şi păşunatul excesiv.

În judeţul Constanţa, fondul forestier cuprinde o serie de arii forestiere protejate, aici fiind prezente numeroase tipuri de habitate de pădure, de silvostepă şi stepă, habitate protejate la nivel european, care adăpostesc specii lemnoase cu o valoare ecologică excepţională. Toate rezervaţiile forestiere din judeţul Constanţa fac parte din Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000, al cărei scop principal este de a opri declinul diversităţii biologice prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase şi periclitate habitate de interes european.

Calamităţile petrecute în ultimii ani în ţara noastră şi în lume, ne-au arătat că, dacă nu respectăm mediul în care trăim, natura se răzbună. Am defrişat pădurile şi nu a mai avut cine să ne protejeze de inundaţii, să stea în calea formării torenţilor, a eroziunii solului, a formării râpelor, în calea nisipurilor zburătoare şi a vânturilor, iar casele şi bunurile noastre au fost distruse sub privirile neputincioase, mai multe vieţi ale semenilor noştri fiind curmate de natura dezlănţuită.

Stimaţi colegi, trebuie să facem în aşa fel ca "Luna Pădurii" să aibă o importanţă mai mare, să conştientizăm necesitatea protejării şi conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii, pentru că aşa cum spune poetul, românul trebuie să fie frate cu codrul.