Ioan Sonea
Ioan Sonea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Ioan Sonea - declaraţie politică intitulată "Listele ruşinii";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Sonea:

"Listele ruşinii"

Întotdeauna aveam impresia că muncitorii, oriunde ar lucra ei, o fac pentru bani, bani cu care să achite obligaţii civice, obligaţii faţă de familie, faţă de cei nevoiaşi care de ajutaţi, să plătească pentru o serie de bunuri care să-i facă viaţa mai uşoară şi, dacă se poate, să mai pună ceva pentru zilele bătrâneţilor. Totdeauna credeam că nu este plătit corespunzător, că poate mai mult de trei sferturi din valoarea pe care o produce intră în visteria statului, a patronului, a asigurărilor, a pensiilor etc. Nu credeam că este normal, dar ştiam că aşa se întâmplă în toată lumea. Eram de acord cu revolta muncitorilor, dar vedeam că altfel nu se poate construi o şcoală, un spital, un drum, etc. Vedeam şi bătălia continuă pentru un loc de muncă, pentru schimbarea cu un loc mai bine plătit, pentru o altă muncă. Îmi spuneam că din jumătate suma pe care nu o primeşte se fac rezerve pentru materii prime, pentru proiecte noi, pentru crearea de noi locuri de muncă.

O privare simplistă, nu-i aşa? Toată filosofia aceasta se dovedeşte astăzi fără logică. Acum se duce bătălia între muncitori nu pentru un loc fruntaş pe lista celor care doresc un loc de muncă, ci pentru un loc între primele pentru a elibera un loc de muncă. Se duce bătălia pentru disponibilizare. De ce toate acestea ? Dacă ne aplecăm cu oarecare atenţie asupra celor ce se întâmplă, vedem că, cel puţin la întreprinderile de stat, salariile sunt mici, ameninţarea şomajului este precum sabia lui Damocles, şi toată lumea gândeşte că nu mai "apucă" doi ani în slujba pe care o are. De ce doi ani? Pentru că se "aude" că disponibilizaţii primesc aproximativ 150 de milioane de lei pentru doi ani, adică intre şase şi opt milioane de lei lunar net ,indemnizaţie de şomaj şi venit de completare, pentru ca să stai acasă. Şi pentru ca binefacerea să fie deplină, disponibilizatul are servicii medicale gratuite, fără să plătească ceva la asigurările de sănătate, iar această perioadă de doi ani este considerată ca vechime, la calcularea pensiei. Deci, dacă nu ai garanţia că peste doi ani mai ai slujba cu un salariu de 4 milioane este tocmai bine să primeşti 8 milioane din taxele şi impozitele celorlalţi contribuabili. Cu opt milioane şi timp liber poţi petrece numai prin cele străinătăţi. Că este bine aşa o spun cei peste 82 000 de disponibilizaţi de anul trecut, pentru care s-au folosit 7.000 de miliarde de lei... Şi totuşi anul trecut au fost disponibilizaţi 370.522 de angajaţi, din care doar 82.471 au beneficiat de binefacerile O.U. nr. 8/2003. Reţeta este oferită de actualul guvern şi anul acesta, prin amendarea aceleiaşi ordonanţe, astfel că disponibilizaţii colectiv vor beneficia de veniturile de completare si de indemnizaţia de şomaj chiar daca se vor reangaja. Cu condiţia sa nu se reangajeze la o întreprindere de stat " De 2004 sunt prevăzuţi 8000 miliarde pentru plata nemuncii. De unde provin aceste sume este mai puţin important deocamdată. Dar ne punem, ca naivii, întrebarea: de ce nu se pot folosi măcar o parte din aceste sume pentru crearea de locuri de muncă în domenii în care sunt atâtea de făcut ? Nu ar putea trăi şi "disponibilizaţii" cu patru milioane lei pe lună, muncind pentru ei, la fel ca şi alţii ? Vai, dar cum îndrăznesc să pun astfel de probleme, să fie luaţi banii de la gura omului care stă la gura sobei şi aşteaptă ziua votului pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de binefăcătorul guvern care se gândeşte la cei mulţi şi sărmani , lăsaţi pe drumuri, mai mult decât la acei care lucrează pe salarii de mizerie şi din care trebuie să plătească taxele şi impozitele. Faptul că acei care lucrează acceptă astfel de situaţii, reflectă teama şi teroarea sub care sunt ţinuţi de conducerile de întreprinderi, de legi şi de sistemul poliţienesc şi politic al zilelor noastre. Culmea este că patronii gândesc într-un fel, sindicatele în altul, chiar şi statul, adică guvernanţii, oferă o viziune proprie, asupra acestui sistem de protecţie socială. Desigur că statul trebuie să se preocupe de soarta cetăţenilor săi, dar fără a crea discriminare şi diferenţieri fără a institui categorii sociale controlabile şi exploatabile politic. La sumele fantastice care reprezintă datoria externă a României la această dată, acumulată într-un timp relativ scurt, adăugând acest sistem de utilizare a fondurilor pentru protecţie socială doar pentru a cheltui banii, se produce un fenomen care reprezintă un pericol imens pentru România acum când " lumea bună " este cu ochii pe noi. Neavând ce să mai dăm , rămâne să ne vindem sufletele şi să facem pact cu diavolul pentru a ieşi din infern.

Vă mulţumesc.