Dezbateri parlamentare

Domnul Gelil Eserghep:

"Sărăcia României - încotro?"

Sărăcia a devenit în România un termen nu numai cunoscut de mulţi, dar şi trăit de foarte mulţi români, o realitate care-i urmăreşte pas cu pas pe cei care sunt nevoiţi să trăiască lună de lună, zi de zi, din salariul minim pe economie.

Urmărind datele statistice, nu cele oferite de actuala guvernare, în care nu mai putem avea încredere, ci cele oferite de forurile internaţionale, suntem codaşii Europei, cu un salariu minim pe economie de neimaginat pentru un simplu cetăţean al Uniunii Europene. Dacă la noi putem vorbi doar de 66,6 euro pe lună, Ungaria are un salariu minim de 206,6 euro, Cehia - 365 euro, Slovacia - 200 euro, iar Malta - 533 euro. Doar Portugalia are cel mai mic salariu pe economie dintre ţările membre ale Uniunii Europene, dar acesta este de 800 de euro!

Dacă s-a propus ca valoarea acestui salariu minim să fie de cel puţin 100 de euro, guvernanţii noştri nu pot asigura decât ridicola sumă de 2.800.000 lei, şi aceea "recomandată", deci ne putem aştepta ca suma să fie şi mai mică.

M-am întrebat mai întâi cum poate un cetăţean să supravieţuiască cu această sumă, mai ales în această perioadă de iarnă, când în foarte multe situaţii plata la întreţinere a unei familii depăşeşte însuşi venitul acestei familii pe luna respectivă. Nu cred că mai este cazul să amintesc că plata întreţinerii nu este singura grijă financiară a oamenilor, ci şi mâncarea, cheltuielile pentru educaţia copiilor şi îmbrăcăminte, plata energiei electrice şi multe alte obligaţii împovărătoare pentru cel care, deşi munceşte peste 8 ore pe zi, nu le poate face faţă. Nu-i mai amintesc pe şomeri şi pe pensionari, căci astfel realitatea devine mult mai sumbră.

M-am mai întrebat cum de de posibil ca cei ce sunt acum la guvernare să nu fie în stare să facă nimic pe această temă. Şi am observat un cerc vicios, în care se învârt aceşti guvernanţi, în lipsa unei soluţii viabile, bine gândite şi sistematice. Indexarea salariilor şi a pensiilor implică creşterea impozitului pe salariu, diferenţa netă în buzunarul salariatului fiind ridicolă. Creşterea vizibilă a preţurilor, în ciuda inflaţiei în scădere anunţată de guvern, nu face decât să dispară acest spor de salariu. În această situaţie, ridicarea nivelului de trai şi promisa bunăstare a cetăţeanului nu sunt decât vorbe goale.

Şi mă mai gândesc acum la ce se poate face şi unde este adevărata problemă.

Lipsa investiţiilor străine şi a unui program susţinut de încurajare a investiţiilor străine este una din cauzele ratei crescute a şomajului. Însă consider că acordarea de facilităţi mai ales micilor sau marilor investitorilor români în domenii de interes al economiei naţionale ar fi benefică pentru economia României pe termen lung.

Importurile în România depăşesc exporturile. Dacă valoarea importurilor pe anul 2003 a fost de 19569,2 milioane euro, exporturile au atins doar valoarea de 15613,7 milioane euro. Acest deficit al exporturilor faţă de import poate fi redus doar prin stimularea producţiei româneşti şi acordarea de fonduri, resurse şi facilităţi întreprinderilor mici şi mijlocii din România. Însă, în momentul actual, IMM-urile sunt împiedicate să se dezvolte şi astfel să contribuie la dezvoltarea economiei româneşti, datorită nerespectării cadrului legal şi a corupţiei din birocraţia românească.

Investiţiile româneşti şi străine, precum şi încurajarea exporturilor vor crea noi locuri de muncă, iar sprijinul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii va spori productivitatea autohtonă şi va reduce volumul de import actual.

Rezultatul final va fi reducerea ratei şomajului şi creşterea salariului minim pe economie, salariu care la ora actuală este sub pragul minim admis de subzistenţă.

Rămâne o singură întrebare: mai poate actualul guvern să mai facă ceva în această privinţă? Eu mă îndoiesc. Promisiunile făcute nu se ridică la nivelul faptelor concrete şi reale, pe care cetăţenii le trăiesc în fiecare zi. Vă mulţumesc.