Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.29 | Cristian Nechifor - intervenţie pe tema impactului sondajelor de opinie; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ultimele sondaje de opinie arată clar greaţa şi repulsia cetăţenilor aceste ţări pentru acţiunile impulsive, abuzive, brutale şi aberante ale unor partide care tind să devină "de buzunar", aşa cum de fapt sunt în esenţa lor. Asta se întâmplă mai ales în contextul în care oamenii de la conducerea lor nu ştiu decât să atace partidul care acum guvernează şi oamenii care şi-au pus întreaga activitate în slujba comunităţii. Cred că este necesar să revedem ultimele sondaje pentru a demonstra că nimeni nu mai suportă sloganurile demagogice şi alianţele împotriva firii prin care unii politicieni speră să capete forţa necesară pentru a ajunge acolo unde nu sunt în stare să facă faţă cu demnitate nici măcar acum. Ultimul sondaj arată o creştere a preferinţelor populaţiei pentru partidul care guvernează de aproape patru ani de zile şi o scădere a numărului simpatizanţilor Partidului Democrat şi a Partidului Naţional Liberal. Asta chiar dacă s-a încercat o alianţă a celor două formaţiuni care, cu greu, pot fi numite partide politice, din cauza decadenţei prezentate făţiş de conducătorii lor în acţiunile pe care le întreprind în teritoriu. Cifrele arată clar - PSD are o cotă de 51% în preferinţele populaţiei în timp ce "căsătoria" dintre PNL şi PD nu a putut strânge decât 28,8% din preferinţele cetăţenilor. Şi asta nu se întâmplă doar pentru că a fost năşită de persoane obscure, pierdute în negura unor vremuri apuse de care nimeni nu îşi aminteşte cu plăcere. Se întâmplă pentru că nimeni nu poate accepta poveşti în schimbul faptelor. Iată că aceasta este situaţia în acest moment şi ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare diferenţa să crească. Cetăţenii acestei ţări nu pot fi păcăliţi de oamenii care i-au subjugat în momentul în care au fost la guvernare. Ei nu uită cine a fost cel care le-a dictat taxe abuzive pentru a circula în condiţii mizere pe drumurile ţării. Nu uită şi nu pot uita că miniştrii din fosta legislatură şi-au dat mâna pentru a face afaceri care abia acum ies la iveală şi care sperie efectiv prin sumele colosale vehiculate cu nesimţire şi fără nici o motivaţie coerentă. Aşadar, asistăm, aşa cum am prevăzut în urmă cu câteva luni, la o cădere abruptă a unei gloate de pseudopoliticieni care încearcă să strângă rândurile pentru a reveni acolo de unde au fost alungaţi în urmă cu aproape patru ani. Nu vor reuşi şi asta se vede chiar de acum. Mai bine ar încerca să strângă rândurile şi să înceapă să se gândească la ceva constructiv de care să beneficieze şi românii pentru că asta au aşteptat în legislatura trecută dar nu le-a fost dat să vadă. Păcat! Este păcat că unii încă mai speră că o pot lua de la capăt şi că nimeni nu le recunoaşte adevărata faţă... |



