Lia Olguţa Vasilescu
Lia Olguţa Vasilescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 mai 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 mai 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.29 Lia Olguţa Vasilescu - semnal de alarmă legat de situaţia bolnavilor de Parkinson din România;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Dacă semnalele primite de la bolnavii de Parkinson nu ar fi fost atât de alarmante, probabil aş fi aşteptat până săptămâna viitoare când, conform programului Camerei Deputaţilor, aş fi putut depune o interpelare pe adresa ministrului sănătăţii. Din păcate, situaţia este gravă pentru ei şi nu suportă amânare, de aceea adresez rugămintea, pe această cale, domnului ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, ca declaraţia mea să-i parvină şi colegului său Mircea Cinteză.

Aşa cum am mai precizat, mă voi referi la bolnavii de Parkinson care, dintr-o eroare de calculator, dacă este să le dăm crezare farmaciştilor, au rămas fără medicamentele care îi mai ţin în viaţă. Până luna trecută, Mirapexin-ul li se acorda gratuit, deoarece pastilele necesare supravieţuirii timp de o lună costau în jur de 12 milioane lei, iar bolnavii, majoritatea pensionari, nu şi le permiteau. Din cauza unui funcţionar mai zelos, dar în mod sigur necunoscător şi, sperăm, nu şi rău intenţionat, de luna asta nu li se mai acordă gratuit decât câteva tablete, în valoare de 3 milioane de lei, restul urmând să le cumpere cu bani din buzunar, adică ar trebui să cheltuiască în jur de 9 milioane. Cum noi ştim că trăim în România, unde pensiile sunt infime, iar majoritatea bolnavilor de Parkinson sunt pensionari, ne putem imagina lesne ce se va întâmpla dacă nu se vor lua măsuri urgente. Este o crimă să laşi un om bătrân şi în imposibilitatea de a se deplasa, să moară, doar pentru că cineva a găsit de cuviinţă să scoată de pe lista medicamentelor compensate Mirapexin-ul, care costă mult peste posibilităţile unui pensionar.

Nu vreau să speculez politic această chestiune şi nu voi acuza pe nimeni că, în mod voit, i-a privat pe bolnavii de Parkinson de dreptul la viaţă. Vreau doar să-l rog pe ministrul sănătăţii să corecteze de urgenţă această eroare, înainte de a fi prea târziu pentru mulţi dintre cetăţenii României.