Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.29 Mircia Giurgiu - declaraţie politică: "Probleme nerezolvate";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică: " Probleme nerezolvate"

Astăzi o să mă refer la 3 chestiuni importante.

Problema cu care se confruntă salariaţii de la ROMAERO Băneasa, societate comercială care are mari dificultăţi datorate în special unuia dintre acţionarii importanţi care nu a investit nici un leu în societate, dar în schimb are pretenţii la încasarea dividendelor.

Solicit domnului Codruţ Sereş, ministrul Economiei şi Comerţului, să intervină energic pentru a sprijini şi salva această societate importantă, care are contracte ferme cu unele dintre cele mai apreciate firme internaţionale din domeniu.

O altă situaţie deosebită este cea cu care se confruntă salariaţii din instituţiile de spectacole. Cu toate că sindicatele din ramura cultură au depus numeroase memorii şi sesizări ministerelor de resort, s-au ales doar cu promisiuni. Ca urmare, nici în proiectul de buget pe anul 2006 prezentat de Guvern nu este prevăzută acordarea tichetelor de masă pentru salariaţii din cultură.

A treia problemă de interes naţional, poate cea mai importantă cu care s-a confruntat România în ultimii ani, se referă la gripa aviară care a fost depistată în câteva localităţi. Chiar dacă este de importanţă naţională, nici până în acest moment, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, domnul Gheorghe Flutur nu a prezentat o informare oficială în plenul Parlamentului.

Solicit pe această cale, prezentarea punctului de vedere oficial al Guvernului în faţa Parlamentului.