Ionel Palăr
Ionel Palăr

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:  
  1.29 Ionel Palăr - declaraţie politică cu titlul "Creatorii de proiecte - cheie pentru o integrare mai uşoară";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ionel Palăr:

"Creatorii de proiecte - cheie pentru o integrare mai uşoară"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi Domnilor Parlamentari,

Raportul de ţară emis de Uniunea Europeană cu privire la stadiul în care se află România la acest moment a adus cu sine, după cum bine ştiţi, săptămâna trecută, o scrisoare de avertizare către Guvernul României, vizavi de capitolele cheie de care depinde integrarea noastră, la 1 ianuarie 2007.

Printre zonele cu probleme identificate de oficialii europeni, Comisia Europeană atrage foarte serios atenţia asupra incapacităţii României de a absorbi fondurile europene.

Cauzele semnalate de oficialii europeni sunt corupţia, proiectele slabe şi lipsa unei administraţii puternice, toate acestea fiind obstacolele în calea unei bune întrebuinţări a banilor europeni.

Problema este extrem de gravă mai ales în sectorul agricol. Programul SAPARD este foarte aproape de a se termina şi efectele sale nu sunt tocmai vizibile la nivelul ţării. Este foarte adevărat, acest program a virat mulţi bani în conturile României, însă din cauza lipsei de expertiză pe realizarea de proiecte, fondurile europene nu au fost suficient absorbite de administraţiile locale. Iar faptul că acum, pe ultima sută de metri, agenţiile regionale încă mai desfăşoară programe de promovare pentru SAPARD în teritoriu ne demonstrează lipsa de eficienţă în gestionarea acestor fonduri. La un an înainte de finalizarea acestui program, autorităţile ar fi trebuit să se ocupe strict de implementarea proiectelor, promovarea lor fiind încheiată de mult timp.

România trebuie să se pregătească mai bine pentru momentul în care, făcând parte din familia europeană, va trebui să atragă fonduri şi să le utilizeze corespunzător. Ce ne vom face atunci când, o dată, integraţi, Uniunea ne va aloca sume de bani pentru diverse reforme? Vom ridica oare din umeri, precum şcolarii prinşi fără temele făcute şi vom recunoaşte că nu ştim ce să facem cu banii? Sau poate că există capacitate de absorbţie, dar numai pentru buzunarele unor corupţi, dovediţi a fi foarte pricepuţi în "atragerea" de fonduri străine...

Ma tem că în acest moment nu se mai poate face nimic pentru programele de preaderare, dar aceste fapte sunt îngrijorătoare pentru viitorul României, în calitatea ei de ţară membră a Uniunii Europene. De aceea, poate că soluţia optimă stă tocmai în pregătirea unor oameni specializaţi în conceperea de proiecte, care să fie trimişi în ţări cu experinţă în aceste zone şi care, apoi, să fie angajaţi ai instituţiilor statului. Avem foarte mare nevoie de specialişti şi instituţiile statului trebuie să gândească soluţii în această privinţă. În calitate de deputat, voi sprijini orice iniţiativă de acest gen, deoarece ştim cu toţii în ce fel se prezintă lucrurile în teritoriu, vizavi de implementarea proiectelor comunitare.

Vă mulţumesc.