Angel Tîlvăr
Angel Tîlvăr

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.28 Angel Tîlvăr - declaraţie politică cu titlul: "Micşorarea salariilor şi pensiilor da, diminuarea evaziunii fiscale ba";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Angel Tîlvăr:

"Micşorarea salariilor şi pensiilor da, diminuarea evaziunii fiscale ba"

Cu toţii suntem la curent cu situaţia economică în care se află astăzi România. Auzim acest lucru zi de zi, fie atunci când suntem anunţaţi că se mai inventează câte un impozit, când se mai micşorează câte un salariu sau se anunţă întârzierea plăţii acestuia, fie când pensiile parcă intră la apă. Rareori mai avem ocazia să auzim modalităţi concrete ale Guvernului Boc de a strânge bani la buget fără a lua de la oamenii de rând, de la cei care se străduiesc să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta. Rareori se mediatizează proiectele concrete ale guvernului care să nu vizeze creşterea impozitelor, a taxei pe valoare adăugată sau nu ştiu ce altfel de invenţii care să înrobească şi mai mult cetăţeanul de rând. Am asistat cu toţii la anunţul preşedintelui României, văzut de unii ca o soluţie salvatoare, simţit de cetăţeni ca o lovitură finală.

Îngrozit de intoxicările la care suntem astăzi supuşi din partea actualei guvernări, vin astăzi cu o propunere: propun, domnilor guvernanţi, să îi lăsăm pe săracii pensionari să îşi ducă bătrâneţile liniştiţi pe cât posibil, cu lipsurile iminente datorate unei gestionări defectuoase a banului public; să îi lăsăm pe micii întreprinzători să îşi ducă afacerea mai departe sau cel puţin să o ţină pe linia de plutire, iar pe lângă ei alţi zece muncitori concediaţi de la stat; să-i lăsăm pe profesori să aducă, în continuare, ţării medalii la concursurile internaţionale cu elevii pregătiţi de domniile lor, pentru ca astfel România să îşi păstreze renumele pe care şi l-a format; şi haideţi, domnilor guvernanţi, să acţionăm într-unul dintre domeniile în care statul chiar pierde o sumă imensă de bani: contrabanda cu ţigări.Mi-aţi putea spune că toată lumea este la curent cu acest flagel. Şi sunt de acord cu dumneavoastră, însă despre lipsa acţiunilor împotriva traficului de ţigări doresc să vorbesc şi despre o posibilitate reală de a aduce bani la buget fără să împovărăm şi mai mult cetăţenii.

Am ajuns campioni şi în acest domeniu. Introducerea accizelor a făcut din tutun marfa cu cele mai mari variaţii de preţ de la un stat la altul. Acest fenomen a favorizat fără echivoc contrabanda, iar criza economică a dus la o creştere fără precedent a contrabandei cu ţigări, transformând această problemă într-una extrem de îngrijorătoare pentru autorităţile din statele vest-europene care cer măsuri unitare şi ferme pentru reducerea fenomenului.

Agenţia France Press relatează că statele membre de la frontiera estică a uniunii, precum România, Ungaria, Slovacia şi Polonia sunt în prima linie a combaterii contrabandei cu ţigări, iar Uniunea Europeană, prin vocea şefului departamentului responsabil de combaterea contrabandei cu ţigări din cadrul Oficiului European de Luptă contra Fraudei (OLAF), declara că: "Din păcate, există o intensificare a traficului de ţigarete către UE, deoarece profiturile sunt de-a dreptul uriaşe şi că acest lucru se justifică şi prin diferenţa mare de preţ de la o ţară la alta"(...) "În timp ce un pachet de ţigări ajunge şi la peste 8 euro în Irlanda sau la mai bine de 5 euro în Franţa, în Ucraina el nu costă decât între 30 de cenţi şi un euro." În aceste condiţii, nu e de mirare că numărul ţigaretelor de contrabandă confiscate în UE a crescut între 2005 şi 2008 de la 4,4 miliarde la 5,2 miliarde. Aceasta nu reprezintă însă decât aproximativ 10% din traficul total cu ţigări de contrabandă.Acelaşi Oficiu European de Luptă contra Fraudei estimează un prejudiciu total de 9 miliarde de euro,înregistrat anual de bugetul statelor membre.

După ce mulţi ani în care au fost simple rute de tranzit către Europa Occidentală, Polonia şi România au devenit acum ţări de destinaţie, iar majorarea accizelor pentru tutun a făcut ca pieţele noastre locale să fie tot mai atractive pentru traficanţi.

Lupta împotriva contrabandei cu ţigări nu este doar lupta României, ci a întregii lumi. Iată că autorităţile vest-europene au încercat, prin diverse campanii media, să-i determine pe oameni să nu mai cumpere ţigări de contrabandă, subliniind faptul că, de multe ori, în procesul de fabricaţie al unor ţigări contrafăcute nu se respectă nicio normă din categoria celor de care trebuie să ţină cont fabricile de ţigări autorizate, astfel că multe ţigări contrafăcute pot avea niveluri de gudron sau nicotină extrem de ridicate. În plus, în cazul unor ţigări contrafăcute în Ucraina, s-a atras atenţia asupra faptului că au în compoziţie tutun din plantaţii situate în apropierea fostului reactor nuclear de la Cernobîl - zona puternic contaminată în urma exploziei din 1986. Astfel s-a constatat că unele ţigări de pe piaţa neagră, vândute şi în Franţa, Italia sau Germania, au un potenţial radioactiv periculos. Fumarea unor asemenea ţigări crescând exponenţial riscul de cancer pulmonar.

Şi România, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a participat la o campanie împotriva contrabandei cu ţigări la iniţiativa unor companii internaţionale de tutun care au înregistrat la rândul lor pierderi semnificative datorate intensificării acestui flagel. Însă, diferenţa e următoarea: campania s-a transformat într-o preocupare a statului pentru strângerea de bani la buget. S-a făcut o campanie nu împotriva fumatului, ci împotriva contrabandei cu ţigări şi nu pe motiv că tutunul dăunează sănătăţii, ci pentru că prin contrabanda cu ţigări statul pierde anual un miliard de euro pe care, de altfel, l-ar putea încasa din taxe. Aşa cum bine a declarat Alina Ienciu, Director al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publicedin cadrulMinisterului Administraţiei şi Internelor "până acum ministerul s-a axat pe politici de combatere şi mai puţin de prevenire". Încă o dată ministerul pune din nou interesele statului mai presus de cele ale cetăţeanului, participând la o altă campanie axată pe pierderile suferite de bugetul statului şi mai puţin pe nocivitatea fumatului asupra cetăţenilor.

În ultimele luni, Comisia Europeană şi-a arătat disponibilitatea de a finanţa programe de dotare a Vămii şi Poliţiei de Frontieră, în ţări precum: România, Polonia sau Bulgaria. Respectivele proiecte având ca scop final reducerea contrabandei cu ţigări de provenienţă estică.

Dacă în România cea mai mare parte a autorităţilor de profil au preferat să ignore aceste oportunităţi de finanţare, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Polonia, ţară care de altfel a înregistrat anul trecut cele mai mari capturi de ţigări netimbrate. Pe lângă dotările finanţate prin programe UE, Guvernul polonez a anunţat că va cheltui în 2010 peste 133 de milioane de zloţi (aproximativ 33 de milioane de euro) pentru vehicule, echipamente specializate, inclusiv endoscoape şi detectoare, precum şi pentru un centru de control eficient şi pentru comunicaţii electronice. În Polonia, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.Astfel, există informaţii că, după securizarea suplimentară a graniţei poloneze s-a constatat o deplasare a traseelor de contrabandă spre sud, în Ungaria şi în Balcani.Traficul este profitabil, deoarece un transfer reuşit al unui container de 100.000 pachete de ţigări din Polonia în Regatul Unit poate aduce aproximativ două milioane de zloţi (500 000 euro). Sunt deci implicate sume considerabile.

Tutunul a ajuns produsul numărul unu al traficului în Europa. Se consideră a fi mai profitabil decât drogurile. Beneficiile acestor două afaceri sunt similare, dar sancţiunile pentru traficul de tutun sunt mai mici, fără a mai pune la socoteală consimţământul societăţii în multe ţări.

Ne-a fost demonstrat încă o dată că este mult mai simplu să dăm vina pe un sistem nefuncţional sau pe cerinţele Fondului Monetar Internaţional şi să adunăm bani la buget prin micşorarea salariilor şi pensiilor, prin disponibilizări şi falimentări de societăţi decât să luptăm prin politici concrete şi susţinute împotriva unui flagel care ar putea aduce anual la bugetul României milioane de euro.