Emil Boc
Emil Boc

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Emil Boc - despre "un fenomen deosebit de grav": folosirea banilor publici în interes personal;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Emil Boc:

Doresc să atrag atenţia asupra unui fenomen deosebit de grav, devenit practică curentă a partidului de guvernământ: transformarea bugetului de stat şi a bugetelor locale în bugete de campanie electorală proprii. Banii publici sunt folosiţi, practică curentă a PSD, doar în beneficiu personal.

În toată ţara, PSD, aflat în campanie electorală, se străduieşte să repare greşelile guvernării şi inabilităţile în actul de administraţie prin alocări financiare dirijate, pe criterii exclusiv politice, numai către localităţile conduse de reprezentanţii săi.

De exemplu, în judeţul Cluj, sumele destinate implementării unui sistem informatic judeţean, a căror valoare se ridică la peste 7 miliarde de lei, au fost împărţite între 12 comune conduse de PSD şi 4 comune conduse de UDMR, fără a exista vreun criteriu obiectiv de repartizare.

Lista a fost întocmită efectiv după bunul plac al consilierilor PSD şi UDMR, fără a se ţine cont de priorităţile populaţiei, în fond ale alegătorilor.

Nici o comună condusă de un reprezentant al opoziţiei sau de un primar independent nu a fost inclusă pe lista întocmită de consiliul judeţean. Comune importante, precum Apahida, Gilău, Cojocna, Vultureni, Mărgău, Călăţele, Sănduleşti şi aşa mai departe au fost excluse din start, pentru simplul fapt că sunt administrate de primari ai opoziţiei.

Alocarea fondurilor pe criterii strict politice este un nărav mai vechi al PSD, care nu conştientizează că prin această atitudine nu îi "pedepseşte" pe reprezentanţii opoziţiei, ci pe contribuabili, care plătesc taxe şi impozite indiferent de opţiunile lor politice.

Din aceste impozite, până la urmă, vor fi achiziţionate cele 16 sisteme informatice performante, în valoare de 6.000 de euro fiecare, pe care PSD le face, de fapt, cadou primarilor săi şi nu alegătorilor, toate acestea fiind făcute din bani publici şi nu din bugetul de campanie al partidului de guvernământ.

PSD este darnic doar pe banul public, doar când este vorba despre banii contribuabililor, iar confuzia permanentă dintre buzunarul public şi buzunarul partidului este din ce în ce mai emblematică pentru acest partid.

Partidul Democrat solicită Guvernului să renunţe la această politică a mitei electorale, pe care o practică sfidând ţara şi cetăţenii ei. De asemenea, PD solicită Guvernului să acorde mai multă atenţie priorităţilor cetăţeanului, şi nu priorităţilor sale politice şi celor ale clientelei sale.

Din respect faţă de cetăţean, Guvernul trebuie să renunţe la împărţirea fondurilor publice pe criterii politice, pe criterii de cumetrie.