Constantin Selagea
Constantin Selagea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Constantin Selagea - evocarea unei zile sfinte pentru ţara noastră - 1 Decembrie;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Constantin Selagea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Peste câteva zile, ochii întregii naţiuni se vor îndrepta asupra unui oraş-simbol al românilor, în care fiecare piatră vorbeşte despre istorie: Alba Iulia.

An de an, de 1 Decembrie, această "capitală de suflet" a neamului românesc se îmbracă în straie de sărbătoare şi îşi deschide larg porţile pentru toţi cei care doresc să păşească pe un pământ sfânt, stropit cu sângele martirilor Horea, Cloşca şi Crişan sau să urce în cetatea medievală pe urmele marelui domn Mihai Viteazul, care, tot la Alba Iulia, şi-a împlinit "pohta ce-a pohtit-o", unind, pentru prima dată, cele trei provincii româneşti surori.

Alba Iulia este, aşa cum spune poetul", "Mecca noastră", a celor ce simţim româneşte, loc de închinăciune în catedrala spiritualităţii unui neam care a reuşit să-şi păstreze identitatea, în pofida vremurilor potrivnice ce au trecut peste el.

Făurirea României Mari, prin voinţa Marii Adunări de la Alba Iulia, în prima zi a lui decembrie 1918, este împlinirea unui vis, la care românii nu au renunţat niciodată. Este un act de reparaţie morală, dedicat celui care a fost răpus pe Câmpia Turzii, pentru îndrăzneala de a dori să-şi vadă neamul reîntregit.

Ziua de 1 Decembrie va rămâne mereu o zi sfântă pentru ţara noastră şi cred că, nu întâmplător, a fost aleasă ca zi naţională a României. Anul acesta se împlinesc 85 de ani de la Marea Unire şi de aceea sărbătoarea ce se pregăteşte la Alba Iulia în cinstea celor două importante evenimente va fi cu totul deosebită.

Pentru ca Alba Iulia să se prezinte aşa cum se cuvine în faţa naţiunii, Guvernul României a alocat 250 de miliarde de lei, din care cea mai mare parte au avut ca destinaţie reabilitarea unor importante obiective istorice. Deşi Partidul Social Democrat s-a implicat în organizarea acestui măreţ eveniment, considerăm că sărbătoarea de la Alba Iulia aparţine tuturor românilor, indiferent de opţiunea lor politică, iar membrii săi vor participa la manifestările dedicate Marii Uniri şi Zilei Naţionale a României, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni, având speranţa că şi celelalte partide vor face la fel.

Vă invit, aşadar, la Alba Iulia, pentru ca, împreună, să ne cinstim eroii, să-i omagiem pe făuritorii României Mari, să sărbătorim cei 85 de ani de "unire în cuget şi-n simţire" şi Ziua Naţională a României, prilej de reînnoire a legământului de credinţă faţă de ţară şi popor şi de valorile democraţiei pe care, cu toţii, trebuie să le respectăm şi să le apărăm. Le datorăm acest lucru atât înaintaşilor noştri, cât şi celor ce vor veni după noi.