Dezbateri parlamentare

Domnul Dumitru Avram:

Spaimele ţăranului român

Ani buni după aderarea la Uniunea Europeană, cei mai mulţi români vor trăi extrem de greu. Puterea încearcă să minimalizeze dificultăţile mari care se conturează de pe acum, temându-se ca nu cumva să se întâmple, şi la Bucureşti, ceea ce se petrece de câteva săptămâni la Budapesta, mai cu seamă că guvernanţii noştri, deşi încurajaţi la Bruxelles, sunt înjuraţi vârtos în România. Într-un mare bucluc îi aruncă aderarea pe cei din mediul rural. Pe bună dreptate, un ţăran teleormănean, şugubăţ, dar cu mintea limpede a românului care de veacuri ţine pe umeri această ţară, unul dintre urmaşii celor imortalizaţi de Zaharia Stancu sau Marin Preda, rostea o frază memorabilă: "Ascultaţi-mă pe mine, ne bagă-n Europa desculţi şi în izmene".

O asemenea reflecţie amară nu-i deloc o simplă metaforă, ci o crudă realitate a satului nostru ruinat, împins acum la noi şi mari sacrificii pentru un dram de civilizaţie. Ca să realizezi o schimbare radicală în satul românesc, în urma căreia milioane de ţărani să-şi însuşească modul de muncă şi de viaţă al fermierului occidental, este nevoie ca, pe lângă fondurile comunitare, care neîndoielnic vor trece prin multe site mafiote, ţăranul însuşi să investească mult.

Dar de unde bani, când din veniturile-i modeste ţăranul român nu-şi mai poate cultiva nici peticul pe pământ pe care l-a redobândit după destrămarea cooperativei agricole? Cum să nu fie cuprins de îndoieli, ba chiar de spaime, auzindu-l pe comisarul european Jonathan Scheele, care afirma recent că "marea agricultură va fi impulsionată, dar micii fermieri vor trebui să se adapteze sau să dispară". Cu alte cuvinte, vor fi sprijiniţi şi se vor adapta noii moşieri "încropiţi" peste noapte (câteva mii), iar 9-10 milioane de ţărani vor pieri. Ar fi o performanţă tragică pe care n-a reuşit s-o atingă nici cooperativizarea forţată din perioada 1949-1962.

Într-adevăr, speranţele sau frisoanele celor mai mulţi politicieni stau sub semnul mult-invocatelor alegeri anticipate, care devin aproape certe după 1 ianuarie 2007. Aderarea va crea convulsii şi în sânul partidelor obligate să-şi elaboreze noi strategii, noi programe, dar mai ales să mediteze asupra unor noi alianţe politice. Cu siguranţă că semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană va fi cântecul de lebădă al Alianţei portocalii, care s-a decolorat de multă vreme.

Toate disensiunile, mai mult sau mai puţin transparente, care au măcinat pe dinăuntru această nefirească încrengătură politică, vor erupe de acum frontal, cu vicleana contribuţie a Palatului Cotroceni, unde se plămădeşte, cu aluat cam vechi şi expirat, o alianţă de tip nou, cea dintre democraţi şi social-democraţi, în vederea unui nou executiv, chiar a unui guvern minoritar, preconizat de primul pirat al ţării. Sau poate, cine ştie, democraţii sunt interesaţi de experienţa vastă a social-democraţilor în mânuirea fondurilor publice!

Mulţi observatori politici sunt însă de părere că o combinaţie între "prea cinstiţii democraţi" şi "ticăloşiţii" pesedişti este sortită de la bun început eşecului. Într-adevăr, este greu de crezut că PSD va accepta să intre în preconizata coaliţie guvernamentală, dacă nu i se va oferi postul de premier. Pe de altă parte, toată această rocadă politică, iniţiată de Traian Băsescu, are drept principal scop înscăunarea ca prim-ministru a lui Theodor Stolojan, cel mai proaspăt alungat din PNL.