Dezbateri parlamentare

Domnul Aurel Olărean:

"Inundaţiile au înecat sudul Moldovei. Autorităţile s-au dat la fund"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Anul trecut când am văzut urmările inundaţiilor care au înecat jumătate din România, am crezut că mai rău nu se poate. Şi că vom învăţa ceva din tragicul situaţiei. Am crezut că am învăţat să prevenim, nu numai să reparam urmările dezastrului. M-am înşelat: nu numai că nu am învăţat să prevenim, dar nici măcar să reparam nu mai ştim. Sau nu vrem. Sau nu ne interesează. Ar fi mulţi de sau.. dar problema rămâne, indiferent de explicaţiile autorităţilor.

M-am lovit personal de astfel de situaţii anul trecut, când şi judeţul Suceava a fost lovit de aceeaşi natură nemiloasă. Atunci, comuna Arbore a fost aproape în totalitate devastată de furia apelor. M-am implicat personal şi din indemnizaţia mea de parlamentar pe un an de zile am construit o casă pentru una din familiile cele mai nepăstuite. Atunci ne-am mobilizat cu toţii, indiferent de partidul din care făceam parte, şi i-am ajutat şi sprijinit cum am putut pe cei loviţi de soartă.

Dar acum, cele petrecute în sudul Modovei mi-au dovedit, pentru a câta oară, că solidaritatea în momente grele depinde de oameni, nu de partide. A fost suficientă o ploaie puternică ca un municipiu întreg să fie indundat. Este vorba de Tecuci, oraş cu aproape 50.000 de suflete, transformat peste noapte într-un imens lac. Adică 50.000 de oameni rămaşi pe drumuri, cu copii şi bătrâni în braţe, cu agoniseala de o viaţă dusă de ape, suflete care nu ştiu unde vor pune capul la noapte pentru o ora-două de somn zbuciumat.

Natura, imprevizibilă, a ales, de astă dată, acest mic oraş patriarhal din sudul Moldovei. Nimeni nu a auzit vreodată de asemenea urgie în acele locuri aşa că, exact ca şi anul trecut, lipseau pompele, digurile, iar sistemul de colectare a apelor reziduale nu facea faţă debitului de apă. Poate că este de înţeles, dar ce a urmat după nu mai are explicaţie. Lipsa de omenie şi dezinteresul autorităţilor au şocat şi mai mult pe aceşti nefericiţi loviţi crunt de natură.

Au fost promise ajutoare de urgenţă şi oamenii şi-au pus speranţa în aceste vorbe. Din tot ce s-a promis au sosit numai carburantul şi apa minerală, dar şi acestea au fost împărţite, cu prioritate, echipelor venite să intervină la faţa locului. Zecile de mii de conserve trimise au fost rătăcite pe drum, în vreme ce sute de familii nu au ce să pună în gură. Animalele moarte în viitură au început să se descompună, existând acum şi pericolul unor epidemii. Utilajele promise pentru îndepărtarea mâlului nu au mai sosit nici ele.

Premierul Tăriceanu, însoţit de o suită de miniştri, a venit...a văzut ...şi a plecat. La asta s-a limitat ajutorul promis sinistraţilor. Nici autorităţile locale nu au dat dovadă de prea mult zel în rezolvarea situaţiei: pur şi simplu au dispărut de parcă ar fi fost luate de ape.

Cam aşa se prezintă într-o Românie europeană tabloul unei localităţi calamitate: părăsită sub povara indiferenţei autorităţilor. Poate dacă dezastrul avea loc peste câteva luni, reacţia autorităţilor ar fi fost alta: urmau alegerile şi capitalul politic trebuia câştigat. Dar acum ...cui îi pasă ? până la alegeri mai este destul timp.