Dezbateri parlamentare

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

"Miron Cozma sau democraţia ciomagului"

"Miron Cozma are planuri mari pentru viitor !" Pe acest ton, situat la jumătatea distanţei între un optimism declarat şi un pesimism rezervat, şi-au început ieri majoritatea mijloacelor media relatările despre întâlnirea fostului lider sindical cu vreo sută de mineri.

"Planurile mari" ale lui Miron Cozma reprezintă, printre altele, şi înfiinţarea unui nou partid politic. Deocamdată, nu am reuşit să înţeleg dacă anunţul "primului miner al ţării" este un scop sau un mijloc.

Am înţeles doar că el se gândeşte să transforme Liga Muncitorilor "Miron Cozma" - adică o asociaţie ce a fost înfiinţată în anul 2000 de către un grup de susţinători ai săi - într-un partid muncitoresc.

În ce mă priveşte, nu am nimic împotrivă dacă se înfiinţează partide de stânga. Slavă Domnului, odată cu Revoluţia Română, legislaţia noastră nu mai pune piedici pentru asocieri, indiferent de doctrină sau opţiuni.

Dar în cazul lui Miron Cozma există o serie de probleme de ordin nu doar moral, ci chiar şi judiciar. Şi asta pentru că din câteva puncte de vedere, fostul lider al minerilor nu îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr.14/2003, care reglementează organizarea şi funcţionarea partidelor politice.

Astfel, Legea partidelor politice prevede la art.3 că: "pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale".

Or, exact ultimele două teze ale acestui articol au fost încălcate de Miron Cozma prin mineriadele pe care le-a condus, acţiuni care au dus la tulburarea gravă a ordinei publice.

Tot în Legea partidelor politice se prevede că "sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă". După cum se vede însă, Miron Cozma intenţionează să se folosească (pentru a câta oară?) de o categorie profesională - respectiv de mineri - pentru a pune bazele unei formaţiunii politice.

Nu în ultimul rand, se ştie, Miron Cozma, are - prin sentinţă judiciară definitivă şi irevocabilă - interdicţie de acces pe o perioadă de cinci ani în municipiul Petroşani şi în capitala României, Bucureşti.

Desigur, aceste interdicţii judiciare nu sunt şi de natură electorală, dar putem presupune că măcar din punct de vedere moral un astfel de personaj nu ar avea căderea să conducă o formaţiune politică şi nici să influenţeze opinia publică din poziţia unui preşedinte de partid.

Iată deci, câteva motive pentru care mă miră intenţiile declarate ale lui Miron Cozma. Mă miră şi faptul că analiştii politici şi comentatorii nu au reacţionat în raport cu această anomalie politică. La Lupeni, doar 100 de mineri au participat la întâlnirea cu Miron Cozma. E mult? E puţin? Să nu uităm că în 1944, Partidul Comunist Român avea mai puţin de 200 de membri cu carnet. Aici însă, principiul bulgărului de zăpadă a funcţionat şi s-a ajuns acolo unde ştim cu toţii. Aş mai adăuga doar faptul că PCR nu avea în 1944 atâtea posibilităţi de mediatizare cum ar putea avea - şi chiar are - Miron Cozma în ziua de azi.

Nu am uitat şi nici nu voi uita vreodată ce a însemnat Miron Cozma pentru democraţia românească: tinerii studenţi agresaţi în plină stradă, intelectualii condamnaţi în piaţa publică, Universitatea Bucureşti sub asediu, Institutul de Arhitectură devastat, sediile PNL şi PNŢ-CD trecute prin foc şi sabie, Ion Iliescu triumfător şi înconjurat de microfoane de la care încuviinţa fărădelegea. Pentru unii, aceste imagini sunt doar o amintire. Pentru alţii - cei mai mulţi - sunt doar povestiri. Îmi doresc însă, ca pentru niciun român - indiferent de orientarea lui - metodele lui Miron Cozma să nu devină instrumente de persuasiune.

Întâmplarea face ca săptămâna aceasta să se împlinească 18 ani de la una dintre mineriadele care au întârziat România pe drumul ei către democraţie. Pentru unii dintre noi - cei ca mine - zilele de 18-19 februarie reprezintă o comemorare. Pentru alţii - cei ca ei - aceleaşi zile reprezintă o aniversare.

Atunci, cei ca mine, au strigat în stradă, cu o neţărmurită convingere că avem dreptate: "Nu mai vrem securişti - comunişti - activişti !" sau "FSN - Du-te în URSS !"

Cei ca ei au strigat "Moarte intelectualilor!", apoi ne-au ameninţat, ne-au bătut, ba chiar, pe unii dintre noi i-au ucis. Astăzi le înţeleg furia, cu nici două luni în urmă, tot noi strigasem pe aceleaşi străzi "Jos comunismul !"

Felul în care au evoluat lucrurile a fost pentru noi un eşec, confirmat atât de rezultatul alegerilor din mai 1990, cât şi de următoarea mineriadă, cea mai odioasă dintre toate, din iunie al aceluiaşi an. În schimb, pentru ei a fost o victorie, pentru că timpul a trecut fără clarificările necesare şi pentru că au continuat să facă mineriade, ori de câte ori au considerat că o astfel de manifestare le este necesară.

Iată de ce, de la acest microfon, trag un semnal de alarmă. Depinde de actuala clasă politică, dar şi de mass-media să nu avem pe scena politică, într-un viitor apropiat, un partid pentru care însemnul electoral să fie ciomagul, iar programul electoral să fie violenţa.

Nu pot să nu remarc faptul că Miron Cozma nu a cerut doar reanalizarea dosarelor sale, ci şi eliberearea locotenenţilor săi aflaţi în închisoare, chiar dacă aceştia sunt acolo în urma unei decizii luate de instanţe. Evident, solicitările sale au fost intens mediatizate. Cum va fi oare când Cozma va fi şi şef de partid ?

Pentru cine a uitat, se cuvine să rememorăm cele şase mineriade.

• 28-29 ianuarie 1990 - FSN răspunde în forţă manifestaţiilor democratice organizate de PNL, PNŢ-CD şi alte organizaţii civice, chemând minerii în Bucureşti. Opinia publică internaţională este consternată de întorsătura nefastă pe care o iau evenimentele din România.
• 18-19 februarie 1990 - peste 4.000 de mineri au fost aduşi în Bucureşti pentru "restabilirea ordinii publice". Zeci de răniţi, sute de reţinuţi.
• 13-15 iunie 1990 - cea mai brutală acţiune a minerilor în Bucureşti. A deconectat România de la parcursul său european. A întârziat aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Evenimentele au consemnat zeci de morţi şi sute de răniţi.
• 24-28 septembrie 1991 - guvernul Petre Roman este îndepărtat de la putere utilizând aceeaşi metodă: mineri în miting în faţa guvernului.
• 14-23 ianuarie 1999 - cea de a cincea mineriadă. Mii de mineri mărşăluiesc către Bucureşti, revendicâd creşteri salariele, redeschiderea unor mine etc.
• 17 februarie 1999 - cea de a şasea mineriadă ia sfârşit la Stoeneşti. Miron Cosma şi alţi lideri ai minerilor sunt arestaţi.