Mihai-Aurel Donţu
Mihai-Aurel Donţu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică "Pensia, un drept care nu poate fi mutilat după bunul plac al unui premier perfect anticonstituţional";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Pensia, un drept care nu poate fi mutilat după bunul plac al unui premier perfect anticonstituţional"

Deja este de domeniul obişnuinţei, pentru orice român, faptul că premierul Boc are, la fiecare pas guvernamental pe care-l mai face, numai idei năstruşnice!

De la mobilizarea întregului aparat guvernamental pentru urgentarea proiectului său privind automobilul electric, până la ţinerea într-un picior a câte trei directori de deconcentrate pe un singur post, aproape că toate acestea au devenit atât de uzuale, încât par cele mai normale îndeletniciri de pe mapamond pentru un premier în funcţie! Dar, faptul că un mare specialist în drept constituţional ajunge să încalce în fiecare zi Constituţia ţării şi, mai nou, să recurgă la invocarea siguranţei naţionale pentru a-şi ascunde opresiunile, la care recurge acum, împotriva pensionarilor şi a salariaţilor, în virtutea necesităţilor stringente de economisire a banului public, aflat subit pe cale de dispariţie de vreo două săptămâni încoace, constituie un abuz fără precedent.

Situaţia economică a României este cu adevărat foarte dificilă la acest ceas, dar ceea ce se întâmplă nu li se datorează nici pensionarilor şi nici bugetarilor sau altor categorii sociale, aşa cum înfierează, cu orice ocazie, preşedintele Băsescu şi aprobatorul său de serviciu, domnul Boc.

Tot dezastrul actual este rezultatul incapacităţii portocalii, dovedită mai bine de un an şi jumătate, prin acoperirea adevărului cu milioane de minciuni şi cu tone de populism ieftin.

Oricine are un dram de bun-simţ în ţara aceasta, realizează până unde vor să ne împingă iresponsabilii care ne guvernează: ridicolul cu care se acoperă acest premier halucinant şi disperarea care-i şterge orice urmă de raţionament, ne aruncă din nou în prăpastia dictaturii.

Cred că premierul Boc ne citeşte de fiecare dată din constituţiile altor ţări sau inventează câte una nouă pentru fiecare situaţie, dar în niciun caz Constituţia României nu a avut până acum vreo legătură cu multe dintre aberaţiile dumnealui legislative şi nici cu situaţia invocată acum.

Ce legătură are, domnule Boc, securitatea naţională cu tăierea pensiilor sau a salariilor şi a altor drepturi? Pensia este asimilată proprietăţii private şi proprietatea privată este garantată de legea fundamentală, iar salariile stabilite prin atâtea legi în vigoare, reprezintă drepturi deja câştigate.

Nu cred că în acest partid de guvernământ nu mai există nicio minte luminată care să le atragă atenţia, atât pierdutului premier, cât şi incredibilului preşedinte, că nici Constituţia României şi nici CEDO nu le vor da voie vreodată să joace la ruleta rusească drepturile cetăţenilor români!