Dezbateri parlamentare

Domnul Mihai Dumitriu:

Declaraţie politică: "Biserica neamului ameninţată. Regulile ei de aproape două secole se doresc zdruncinate".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mitropolia Moldoveni şi Bucovinei îşi pierde locul în istorie.

Dintotdeauna, succesorul Patriarhului a fost Mitropolitul Moldovei. Acum, ordinea se vrea schimbată.

Domnilor parlamentari,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte,

Prea Fericite Părinte Teoctist,

Dacă nici istoria Sfintei Biserici Ortodoxe Române nu o respectăm, atunci unde va fi sprijinul nostru întru unitate?!

Astăzi facem mai multe mitropolii, mâine schimbăm ierarhii şi rosturile lor!

Atragem atenţia că a mai rămas un pas spre mai multe patriarhii, deşi de curând am sărbătorit cu destulă mândrie aniversarea unei cifre imporatnte a autocefaliei bisericii noastre.

Ştie prea Fericirea Sa, Părintele Teoctist, unde se poate ajunge?

Eminescu ne cerea să fim prudenţi cu ideile de aşa-zise înnoiri, care nu ştim unde ne pot duce. Acestora să le oprim rostirea, dacă nu ştim ce pot aduce unui popor aflat mereu la răscruce de vânturi.

Măria Sa Alexandru Ioan Cuza a rămas în istorie drept unul care a adus secularizarea, dar este şi acela care a aşezat tmelie organizării unitare a Bisericii Ortodoxe Române. În decretul oragnic de înfiinţare a autorităţii sinodale centrale din 1864, se stabileşte locul mitropolitului primat, care va deveni după Unirea din 1918 patriarhul şi al celorlalte eparhii. Astfel, în capitolul al doilea art. 9-14, se stabileşte că preşedinte al Sinodului este Primatul României (art. 9), în lipsa lui, Mitropolitul Moldovei şi în lipsa şi a aacestuia cel mai vechi din episopi (art. 10).

Această prevedere va fi preluată întru totul la înfiinţarea Patriarhiei Române (1925) şi păstrată până în anul de graţie 2006. Acum este momentul în care a apărut ideea întreruperii unei tradiţii de peste 150 de ani. Prin Unirea cea Mică, Moldova renunţă la capitală, dar ctitorii ei şi ai României Mari nu au ignorat nici o clipă rolul acestei părţi din ţară.

Domnilor parlamentari,

Prea Fericite Părinte,

Este oare obligatoriu ca toate instituţiile neamului nostru să fie afundate într-o criză fără ieşire?! Nici o normă nu se mai respectă! Dacă admitem asta întru toate, atunci să nu ne mirăm că apar biserici paralele, că distrugem cu mâna, voia şi conştiinţa noastră singura instituţie permanent credibilă.

Cine are interes să nu observe? Noi, cei de aici, din Parlamentul României, Guvernul, domnul preşedinte? Sau doreşte Prea Fericitul Părinte Teoctist să-şi distrugă aura lungii sale păstoriri - hărăzită de Dumnezeu - cu acceptaera unor mesaje de îndemn la dezbinare, dihonie şi dezordine?

Nu putem ignora, nu putem călca în picioare şi nici accepta participarea tacită la asemenea acte, făcându-ne că nu vedem, că nu ne intersează, lăsând să decidă pe cei cu dor de grabnică şi nestăpânită aşezare în scaunul patriarhal, inclusiv prin eliberarea acestuia de către Prea Fericitul însuşi. Nu apărăm un nume, chiar dacă ne-ar face plăcere să-l rostim pe cel al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei şi am avea destule argumente favorabile. Apărăm rolul acesteia, câştigat în istorie.

Ne întrebăm prin ce bătălii, prin ce mişcări de culise, prin ce mijloace se caută distrugerea locului sau pentru a produce tulburarea unităţii Bisericii Ortodoxe Române. Dacă există cu adevărat motive de anulare a importanţei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în istorie, atunci să le aunţăm.

Este oare mai puţin importantă acum această mitropolie, când multe milioane de români aflaţi dincolo de Prut şi de hotarele trase arbitrar aşteaptă sprijinul nostru sporit? Acum, când aceştia îşi leagă speranţe generate de efortul acestei mitropolii în consolidarea propriilor structuri?

Moldova este zona cea mai lovită de toanele istoriei dictate de marile puteri. Dorim ca, astăzi, această parte de ţară să primească o confirmare nouă prin anularea unui drept niciodată zdruncinat? Aceasta este întrebarea noastră, la care aşteptăm un răspuns, nu pentru noi, ci pentru istoria, prezentul şi viitorul neamului românesc.