Dezbateri parlamentare

Domnul Dumitru Avram:

Atentat la fiinţa naţională

La 26 septembrie va fi luată decizia oficială privind data aderării României la Uniunea Europeană. Cum se ştie, în mai anul acesta, cei 25 de lideri ai UE au amânat recomandarea, în acest sens, pentru cele două ţări vecine la Marea Neagră, România şi Bulgaria, tocmai spre a exercita presiuni asupra acestora pentru accelerarea reformelor. Din păcate, în loc să se aplece asupra instabilităţii politice, a dezastrului economic şi social fără precedent pe care îl traversează românii, unii comisari de la Bruxelles, cum sunt Olli Rehn sau Franco Frattini, fac pasiune pentru o aberaţie, o monstruozitate juridică - Agenţia Naţională de Integritate, pe care actualii şefi din Justiţie ar dori s-o bage pe gâtul Parlamentului.

Nu-i interesează - sau poate le convine - faptul că 5 instituţii fundamentale ale statului de drept - cele 3 Servicii Secrete principale, Armata şi Parchetul General - sunt practic decapitate, că România se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre statul poliţienesc şi o dictatură unipersonală, prezidenţială, spre cea mai cruntă discriminare politică - prin intermediul CNSAS - pe care a cunoscut-o vreodată istoria acestei ţări. Un ziar maghiar, "Heti Viléggazdasag" - care n-ar avea nici un motiv să plângă pe umerii noştri - sublinia că este un fapt fără precedent (probabil pentru orice ţară democrată şi civilizată) să fie destituiţi şi anchetaţi concomitent atât ministrul Apărării, cât şi şeful Marelui Stat Major General.

Dar cea mai grea problemă rămâne situaţia economică a României, pe care vom continua să o ilustrăm cu o serie de fapte incredibile legate de privatizarea celei mai populare şi mai îndrăgite bănci româneşti - Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.). C.E.C.-ul va fi scos din lada de zestre a românilor şi vândut, aşa cum au fost înstrăinate mari combinate siderurgice, puternice rafinării de petrol şi zeci mii de întreprinderi industriale şi agricole, toate privatizate în mod pirateresc, sub sloganul cerinţelor exprese ale instaurării economiei de piaţă. Cu toată tradiţia şi poziţia sa, până la urmă C.E.C.-ul a fost scos la mezat. Trei ciocli, aceiaşi care de mai mulţi ani dau târcoale economiei româneşti, ca nişte păsări de pradă - National Bank of Greece, OTB Bank din Ungaria şi Raiffeisen International, în consorţiu cu Raiffeisen Zentral Bank din Austria - s-au prezentat, ca singurii clienţi, la startul licitaţiei. Ministerul de Finanţe, care din cauza politicii sale ineficiente şi împovărătoare nu se bucură de o cât de mică încredere în rândul populaţiei, pretinde că suma pe care va fi vândut C.E.C.-ul depăşeşte 1 milion de euro. Este aceeaşi gogoaşă umflată cu aer pentru naivi, întrucât analiştii economici apreciază că suma încasată nu va depăşi jumătatea din cea vehiculată. Probabil că jumătatea cealaltă se va topi discret în comisioanele celor care vor negocia, în cea mai strictă confidenţialitate, privatizarea, în comisia respectivă aflându-se actualul vistiernic al ţării, Sebastian Vlădescu, şi fostul ministru CDR-ist Decebal Traian Remeş. Ce reprezintă 500.000.000 de euro pentru statul nostru? Probabil mai nimic, fiindcă nici un cetăţean al ţării nu ştie cum vor fi cheltuiţi aceşti bani, aşa cum nimeni n-a aflat ce s-a ales din fondurile provenite de pe urma privatizărilor anterioare. Gurile rele spun că aceste 500.000.000 de euro vor acoperi viitoarea campanie a unora dintre actualii guvernanţi. Nu se suflă o vorbă că banii pe care guvernanţii noştri îi vor încasa de pe urma vânzării C.E.C.-ului ar putea fi obţinuţi, probabil, în 10 ani din disponibilităţile pe care această instituţie le-ar realiza dacă ar rămâne în patrimoniul Statului Român. Atunci, de ce trebuie să vindem şi ultimul par din ogradă, cu ajutorul căruia am mai putea propti măcar o părticică din gardul care stă să cadă de la un capăt la altul al ţării?

Orice om cu glagorie se întreabă: de ce dăm iarăşi carul cu boi pe o gâscă, precum Tîndală? Cine ne obligă să privatizăm în neştire avuţia naţională pe nimica toată? De ce Statul Român nu poate să păstreze C.E.C.-ul în patrimoniul său, iar băncile de stat din Grecia, Ungaria, Austria, Franţa, Italia şi alte ţări occidentale se află într-o ofensivă furibundă, pentru a acapara sistemele bancar-financiare ale ţărilor din Balcani şi Europa de răsărit? Pentru ele normele economiei de piaţă sunt altele? Socotim privatizarea drept o premisă favorabilă în evoluţia Casei de Economii şi Consemnaţiuni, declara senin actualul preşedinte al acesteia, un fost ziarist anonim de pe la "Scînteia". Tot el afirma că, în următorii 5 ani, C.E.C-ul se va relansa şi se va repoziţiona în sistemul bancar din România, ajungând una dintre primele noastre bănci. Remarca aceasta poate fi valabilă pentru noul proprietar şi nicidecum pentru români.

Nouă nu ne va rămâne de făcut decât să admirăm profitul uriaş pe care instituţia în cauză îl va vărsa în buzunarele altora, aşa cum ne uităm astăzi cu jind la câştigurile uriaşe pe care noii patroni străini le încasează de pe urma BCR, Petrom, Sidex şi a altor coloşi privatizaţi. În procesul vânzării C.E.C.-ului, pachetul majoritar de 69,9% din acţiuni va fi scos la vânzare în 3 etape, contravaloarea a 9,9% din acest pachet urmând să fie transferată Fondului Proprietatea, care va constitui o nouă escrocherie SAFI şi încă o sursă de fonduri electorale pentru cei aflaţi la putere. Alte 5% din acţiuni vor fi vândute foştilor şi actualilor angajaţi ai C.E.C., iar restul (15,2%) va fi tranzacţionat pe piaţa de capital. N-ar fi exclus ca o asemenea tranzacţie să dureze 5 minute, gen Rompetrol, iar acţiunile să fie achiziţionate, la preţuri trucate, de indivizi din cadrul cercurilor de interese care mişună în jurul Guvernului. Judecând după afinităţile româno-ungare la nivel guvernamental, este de aşteptat ca, în urma ieşirii din cursă a băncilor austriece, câştigătorul C.E.C.-ului să fie OTP Bank din Ungaria. În acest caz, nu ştim cât temei mai au afirmaţiile primului-ministru Tăriceanu, potrivit cărora "statul nostru doreşte ca, şi după privatizare, C.E.C. să rămână în continuare o reţea bancară care să îi ajute pe cetăţenii români aflaţi în zone mai greu accesibile sau care au posibilităţi financiare mai reduse, dar şi ca prin numeroasele filiale din teritoriu ale băncii să fie derulate proiectele finanţate cu fonduri europene". Deşi apreciază C.E.C.-ul drept o bancă populară de tradiţie, care "spune foarte multe pentru români" (nu şi pentru mafioţi), primul-ministru acţionează ferm pentru înstrăinarea acestuia, trăgând nădejde că, după privatizare, Casa de Economii şi Consemnaţiuni va mai finanţa IMM-urile şi va sprijini derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. În cazul în care va deveni proprietatea OTP Bank din Ungaria, ne îndoim că C.E.C.-ul va mai susţine asemenea acţiuni. Dacă va face acest lucru, cu siguranţă că îşi va îndrepta atenţia, în totalitate, spre zonele locuite preponderent de etnici maghiari. Românii vor primi credite de la C.E.C.-ul maghiar, cam tot aşa de uşor precum obţin astăzi locuri de muncă în judeţele Harghita şi Covasna. Va fi încă o victorie UDMR-istă în lupta sa diabolică pentru înrobirea economică a Transilvaniei. Dar premierul Tăriceanu ignoră asemenea consecinţe nefaste şi cu atât mai puţin se va frământa pentru ele după ce va părăsi Palatul Victoria. Dar cine ştie ce-i rezervă viitorul fiecăruia dintre noi!