Constantin Faina
Constantin Faina

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 aprilie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.35/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 aprilie 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Constantin Faina - declaraţie politică intitulată "Meserii pe cale de dispariţie"

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Constantin Faina:

"Nu vă lăsaţi deşeurile să ne invadeze viaţa!"

Programul Operaţional Sectorial de Mediu cuprinde obiective ce vizează îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane, dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemelor durabile de management al deşeurilor, implementarea legislaţiei, atingerea ţintelor de reciclare, colectare şi valorificare, incinerare şi depozitare a deşeurilor.

Desigur, eliminarea totală a deşeurilor este un "vis" care nu se poate realiza, datorită faptului că dezvoltarea economico-socială are ca rezultat fabricarea de noi produse, ceea ce menţine sursele de deşeuri, care la rândul lor, devin poluatori.

De aceea, apreciem că se impun măsuri privind proiectarea produselor, astfel încât acestea să includă operaţii uşoare de dezmembrare, colectare şi refolosire a unor componente, analiza tuturor tehnologiilor existente sub aspectul deşeurilor în ceea ce priveşte stocarea, transportul, tratarea şi reciclarea lor.

Există însă şi alte metode de îmbunătăţire a stării deşeurilor, fie reciclarea la sursă, fie a da produsul spre utilizare, în loc de a-l vinde, ceea ce presupune răscumpărarea produsului la sfârşitul perioadei de utilizare şi eliminarea (reciclarea) acestuia de firma producătoare. Pentru aceasta ar trebui să existe o reţea de colectare-sortare, transport, dezmembrare, foarte bine dotată tehnic.

Rezultatele obţinute până în prezent privind gestionarea deşeurilor sunt palide, ele fiind umbrite de lipsa dotărilor tehnice, dar şi de o slabă implicare a populaţiei, care, dacă nu este "motivată", nu face nimic pentru a colecta, sorta şi preda deşeurile.

De asemenea, societatea civilă, şcoala, familia nu acordă importanţa cuvenită acestei datorii civice. În acest timp deşeurile, îndeosebi cele din plastic, ne invadează viaţa de zi cu zi, făcând din fiecare dintre noi un consumator de pe urma căruia se colectează doar...deşeuri.