Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.31 | Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică cu titlul "Mingea e în terenul opoziţiei"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Mingea e în terenul opoziţiei" Opoziţia a reuşit o victorie măruntă şi fără însemnătate politică săptămâna trecută. A doborât un Guvern ale cărui scopuri declarate erau stabilitatea politică a României până după alegeri, respectarea angajamentelor externe faţă de FMI şi UE, prin adoptarea Legii pensiilor şi propunerea unui proiect de buget pentru anul viitor, dar şi o serie de măsuri care să combată efectele crizei economice. Ce a obţinut opoziţia? Ceea ce şi-a dorit întotdeauna: o stare de haos generalizat pe care, eventual, să o pună în cârca lui Traian Băsescu, în speranţa că electoratul iubeşte mai mult Parlamentul decât pe preşedintele ţării. Ni s-a spus, pe tonuri variind de la sentenţios la solemn, că dumnealor au propus ceva în locul Guvernului Boc. E adevărat, au propus ca premier un om respectabil, cu o imagine bună şi, probabil, competent în administraţia locală. Nu ştiu dacă asta îl face un bun premier. Dar ştiu că Lucian Croitoru este, la rându-i, respectabil, onest şi mai este şi un bun finanţist. De altfel, observ că Lucian Croitoru corespunde portretului robot realizat de opoziţie pentru funcţia de prim-ministru. Singurul lucru care nu corespunde este probabil numele. Fiind membru în Comisia pentru buget-finanţe, am participat la audierile din urmă cu două săptămâni şi am văzut cum domnul Lucian Croitoru a dovedit o viziune coerentă şi sustenabilă pentru economia României din următorii doi-trei ani şi a făcut asta fără excese de limbaj sau comportament de primadonă. Atunci însă, o voinţă politică pernicioasă şi rău-voitoare a făcut ca domnul Bogdan Olteanu, cunoscut mai mult ca negociator decât ca finanţist, să ocupe postul de viceguvernator al BNR, în locul domnului Croitoru. Asta înseamnă că nu avem de-a face cu o opoziţie bine intenţionată, ci doar cu o uniune de partide împotriva firii, dar în favoarea intereselor de grup, care urmăreşte controlul politic total asupra instituţiilor cheie ale statului: BNR, Parlament, Guvern şi ţinta supremă, Preşedinţia. Partea a doua a problemei ţine strict de formula guvernamentală pe care opoziţia ar putea să o susţină. Eu nu am auzit până acum decât de numele lui Klaus Johannis, nu şi de numele eventualilor miniştri, tehnocraţi sau politicieni, pe care acesta i-ar avea în Guvern. A propune o variantă de prim-ministru, fără a nominaliza în vreun fel eventualii miniştri care să facă parte din acel Guvern, nu înseamnă responsabilitate politică. Asta aduce mai mult a diletantism şi a lucru făcut pe genunchi. Lucian Croitoru, în acest moment, încearcă ceea ce nimeni din partea opoziţiei nu cred că ar putea să facă: un dialog, lăsând la o parte orgoliile personale. Trecând peste vanitatea diverşilor lideri politici care îi cereau domnului Croitoru să se prezinte pe la partidele lor, eventual să stea un pic prin anticamere şi apoi să îl refuze într-o manieră ireverenţioasă, nu pot să nu observ că aceşti oameni au devenit orbi la ceea ce se întâmplă în ţara asta şi beţi doar de ideea unei supremaţii politice pe care, din fericire, nu o vor avea niciodată. Uman, aş putea să-i înţeleg. Până la urmă, îşi joacă viitorul politic. Raţional însă, aşa cum se descriu ei, nu văd decât nişte oameni care îndreaptă România către faliment. Las la o parte orice retorică politicianistă. Mă interesează mai puţin. Le adresez însă un mesaj: în loc să plecaţi săptămâna viitoare în campanie electorală, mai bine aţi veni aici, la Parlament, şi aţi discuta şi Legea unitară a pensiilor, dar şi un eventual buget. Stabilitatea economică a acestei ţări nu e un lucru cu care să ne jucăm. Vă cer ceea ce dumneavoastră i-aţi refuzat Guvernului Boc: să vă asumaţi răspunderea a ceea ce se va întâmpla în perioada următoare. |



