Cristian Mihai Adomniţei
Cristian Mihai Adomniţei

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Cristian Mihai Adomniţei - intervenţie intitulată "Integrarea Europeană - a noastră a tuturor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Integrarea Europeană - a noastră a tuturor

Votul de săptămâna trecută de la Strasbourg a fost unul foarte clar. Vreau să spun de la început că este recunoaşterea unui efort al nostru, al tuturor românilor, susţinut de un guvern care în trei luni a accelerat eforturile de reformă, pentru a atinge, în mod real, ceea ce Uniunea Europeana aşteapta de la noi.

Cât din procentele din succes care se datorează actualei sau fostei guvernari, conteaza mai putin. Există însă altceva, mai presus de orice algoritm: votul de la Strasbourg ne-a convins 100% ca ceea ce am început acum trei luni este ceea ce s-a aşteptat de atâta timp: măsuri concrete şi viabile pentru a ne rezolva probleme stringente. Drumul pe care am pornit este cel bun, calea pe care am ales-o este cea corectă.

Până acum România era considerată "campioana la forma fără fond", adică era de notorietate adoptarea unor pachete legislative care nu au fost niciodată puse în aplicare, fie pentru că nu existau norme de aplicare, fie pentru că au dus la crearea unor structuri paralele şi ineficiente, fie pentru că nimeni nu a impus standarde, reglementări şi parametri la care trebuie indeplinite normele legislative în vigoare.

Votul primit de România este expresia clară a încrederii acordată de Parlamentul European că România, prin actuala guvernare, este capabilă să-şi respecte angajamentele şi să facă progrese.

Votul primit de România înseamnă încrederea Parlamentului European că suntem apţi să reformăm justiţia, să pregătim aparatul administrativ pentru aplicarea legilor europene, sa întărim libera concurenţă, să combatem corupţia, să asigurăm libertatea de exprimare, să ne aplecam cu responsabilitate asupra problemelor de mediu, de cercetare, să eliminăm decalajele informaţionale la nivelul cetăţenilor, cu privire la integrarea europeană.

Următorul pas foarte important pentru România se va face în noiembrie, o dată cu Raportul de monitorizare al Comisiei Europene. Acest aspect de monitorizare nu trebuie să ne sperie şi nu trebuie să ducă la o percepţie deformată vis-a-vis de rolul coercitiv pe care instituţiile europene l-ar avea. Monitorizarea României ne va ajuta să obţinem o apreciere legitimă în toamnă, dincolo de orice speculaţii politice, şi ne va ajuta să facem urmatorul pas cu capul sus. Toate acestea se vor petrece în condiţiile în care vom depune eforturi conjugate să ne asumăn în mod real angajamentele făcute. Guvernul Tăriceanu este garantul respectării calendarului european, nu doar sub aspectul strategic, ci mai ales ca şi acţiune concretă, pe domenii.

Apelul meu este adresat fiecăruia din noi, care în dreptul acţiunilor noastre zilnice, profesionale, sociale trebuie să ne asumăm integrarea europeană, ca un prim pas spre un statut demn al nostru, al tuturor, în generoasa casă europeană.