Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Relu Fenechiu - declaraţie politică cu titlul "PSD politizează şi integrarea";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Relu Fenechiu:

"PSD politizează şi integrarea"

Vineri 26 mai, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu ieşea în faţa presei repetând, pentru a nu ştiu câta oară că partidul pe care îl reprezintă "a propus deja un acord politic pe problemele fundamentale privind integrarea europeană" şi a afirmat că "până în acest moment, s-a dovedit că "lipseşte voinţa politică din partea Coaliţiei aflate la putere de a se angaja într-un dialog serios şi structurat, în ce priveşte tematica europeană". Cu alte cuvinte, PSD încearcă să inoculeze opiniei publice că de fapt actualii guvernanţi nu sunt conectaţi la problemele integrării. Şi tot PSD lasă să se înţeleagă că el ar fi partidul care face cele mai mari eforturi în privinţa integrării. Nu comentez "eforturile" pe care PSD le-a făcut când se afla la guvernare. Efectele s-au văzut. 14 steguleţe roşii.

Nici măcar în al 12-lea ceas, declaraţiile liderilor PSD nu au corespondenţă în realitate. Astfel, vicepreşedintele PSD, Dan Nica, a declarat sâmbătă la Galaţi că dacă actuala putere va încerca să-şi "cosmetizeze activitatea", la prezentarea evaluării de 500 de zile, puterea social-democrată va prezenta, la rândul său, un bilanţ al guvernării, concret, o carte neagră. Dacă zilele viitoare ar avea loc alegeri, aş înţelege interesul PSD. În campania electorală unii utilizează şi loviturile sub centură. Şi PSD este expert în aşa ceva. Dar, când ne aflăm cu câteva luni înainte de aderare, ceea ce intenţionează să facă PSD este cât se poate de nociv. Deşi toată lumea ştie - şi aici îi încadrez şi pe oficialii europeni care ne monitorizează - că intenţiile PSD nu reprezintă decât un demers pur demagogic, acesta ar putea fi interpretat de către adversarii integrării ca fiind oglinda unor convulsii politice. Şi le-ar da mult dorita apă la moară.

Colaborarea pe tema integrării, trâmbiţată de PSD pe toate canalele media se poate "traduce" şi prin repetatele cereri de demitere a miniştrilor agriculturii şi sănătăţii. Şi acest demers se potriveşte mănuşă eurospecticilor şi adversarilor integrării. Dar pentru PSD - care nu a renunţat la ideea unei avalanşe de moţiuni - acest lucru nu contează. Contează un singur lucru: o imagine bună în ochii electoratului. Şi nu contează cum este obţinută, prin politizarea inundaţiilor, a gripei aviare, sau a celor patru steguleţe roşii câte au mai rămas din moştenirea guvernului Năstase.

Concluzia este una singură: sunt convins că pe 1 ianuarie 2007, în PSD nu se vor ciocni cupe de şampanie, ci liderii acestui partid îşi vor îneca amarul în pelin. Aşa vor sărbători aderarea.

PS. Am înţeles din presa de sâmbătă că s-a rezolvat una dintre marile dileme ale omenirii: cine a fost la început, oul sau găina. S-a rezolvat, dar a fost urgent înlocuită cu o alta: cine a cerut în premieră demisia ministrului Flutur, PSD sau Elena Udrea. Ar fi groaznic pentru PSD dacă s-a inspirat după blonda ex-consilieră!