Dezbateri parlamentare

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

O justiţie mai săracă nu înseamnă o justiţie mai curată!

Odată cu venirea sa la putere, regimul comunist s-a grăbit să taie, în mod brutal, tradiţia de peste un secol a justiţiei României moderne şi a impus în loc modelul sovietic. Separarea puterilor în stat a fost efectiv eliminată, luarea deciziilor fiind deja considerată ca o prerogativă exclusivă a factorilor politici reprezentaţi printr-un partid unic.

Ce a însemnat asta pentru Ţară şi pentru Popor...mai bine să nu ne mai amintim! Mii de ani de condamnări false, familii distruse moral şi ruinate financiar, destine modificate haotic...toate cu o simplă semnătură şi în numele unei aşa zise "justiţii populare". Că a fost Dej sau Ceauşescu, fiecare din despoţii roşii care au condus acest neam, a folosit justiţia în scopuri personale şi de teroare, modelul fiind patentat de Stalin în calitatea sa universală de "tătuc al popoarelor".

După 1989, în condiţiile dificile şi tulburi ale unei tranziţii care parcă nu se mai termină, marcată de o creştere alarmantă a corupţiei şi a criminalităţii, s-a încercat aducerea justiţiei române la acelaşi standard şi cu aceleaşi structuri ca în Europa. Spun s-a încercat...pentru că, din păcate, realitatea nu ne arată şi că s-ar fi şi reuşit. Justiţia din România prezentă este deja percepută de majoritatea românilor ca o "justiţie de piaţă", - unde scandalurile din domeniu au ajuns ceva banal, iar imaginea generală nici nu mai contează. Aveam o justiţie condusă de un ministru cu dosar de urmărire penală pe rol, dar pe care, din orgoliu politic, primul-ministru refuză să-l remanieze din acest guvern. Avem magistraţi care şi-au cumpărat ca la piaţă funcţii înalte în parchete. Aveam un guvern care în "priceperea" sa a propus pentru anul fiscal 2008 reducerea drastică a bugetului Ministerului Public. Adică, bani mai puţini... înseamnă oameni mai puţini! Atunci cine să mai lupte cu corupţia şi să facă un pic de curăţenie în această ţară? Cei puţini cu lefuri mici şi supuşi permanent şantajului politic? Sau cei din sistem, deja corupţi şi siguri pe poziţia lor?

Toată lumea tace din gură pentru că li s-a pus căluşul justiţiei sau au devenit indiferenţi la acuzaţii nefinalizate niciodată. Şi acum, după 18 ani de la Revoluţia din 1989, observăm cum clişeele se repetă şi domnul Tăriceanu foloseşte justiţia după bunul său plac, ca un instrument de presiune. Politica dosarelor nu se face la CNSAS, ci în cabinetul primului-ministru, aşa cum odinioară se făcea aceeaşi politică în Cabinetele 1 sau 2, după caz. Ordonanţele de urgenţă emise de Guvern nu au alt scop decât acela de a influenţa, sau chiar de a bloca, bunul mers al justiţiei.

Zilele trecute a circulat prin mass-media o butadă plină de un cinism suprarealist. Cineva spunea că PSD-ul, cât a fost la guvernare, a furat pe rupte...dar cel puţin a ştiut cum să o facă. Liberalii nu au mai ţinut cont de asemenea subtilităţi pentru simplul motiv că ei nu dau doi bani pe independenţa justiţiei. Poate că justiţia nu a fost niciodată cu adevărat independentă după 1989, dar de data asta a devenit un simplu SRL la dispoziţia guvernului Tăriceanu II. Cinism ? Nu, realitate ! Din păcate.