Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2008
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.32 | Paul Magheru - declaraţie politică intitulată "Jungla uninominalului"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Jungla Uninominalului" Decizia judecătorilor Curţii Constituţionale a României de a respinge contestaţia senatorilor PRM şi PC şi de a consfinţi astfel constituţionalitatea legii privind votul uninominal, reprezintă pentru România sfârşitul pluripartitismului. Nu mai vorbim de gravele încălcări ale Constituţiei pe care noua lege electorală le statuează. Una dintre aceste grave încălcări ale Constituţiei impune candidaţilor să depună minim cinci salarii minime brute pe ţară, violându-se astfel articolul 4 din Constituţie, întrucât condiţionează exercitarea dreptului de a fi ales pe criterii de avere. De asemenea, articolul din lege care prevede un prag electoral alternativ este la rândul său neconstituţional, deoarece încalcă caracterul egal al votului, creându-se o discriminare. Delimitarea colegiilor uninominale prin hotărâre de Guvern încalcă prevederile din Constituţie potrivit cărora sistemul electoral poate fi reglementat doar prin lege, articolul 77 care se referă la modificări ale Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale este neconstituţional. Prin alegerea prin vot uninominal a preşedintelui Consiliului Judeţean, acesta capătă un caracter instituţional propriu, nemaifiind membru al CJ, instituţia ca atare nefiind prevăzută în Constituţie. Această decizie a Curţii Constituţionale reprezintă voinţa preşedintelui jucător şi sfidător totodată la adresa democraţiei. Curtea Constituţională a devenit instrumentul prin care îşi exercită dictatura Traian Băsescu, iar judecătorii acestei instituţii nu fac altceva decât să dezonoreze roba judecătorească. Una dintre instituţiile fundamentale într-o democraţie, Curtea Constituţională, a ajuns să fie adăpostul incompetenţei şi al obedienţei faţă de arbitrariul regimului băsescian. Votul uninominal reprezintă un atentat la ideea de democraţie. Dacă ne aducem aminte, el a mai fost folosit în istorie cu scopul de a distruge partidele şi de a concentra puterea în mâinile unui singur om, este vorba de măsura lui De Gaulle, în Franţa anului 1958. Aceleaşi aspiraţii secrete le are şi marinarul jucător, care aruncă zarurile măsluite ale uninominalului, în tradiţia barbutului politic pe care-l joacă de la începutul mandatului său. Demagogia ordinară al lui Traian Băsescu constă în trâmbiţarea nobilului scop al uninominalului, şi anume promovarea persoanei în dauna listei de partid, pentru a-şi camufla de fapt intenţiile dictatoriale de suprimare a partidelor mici. România nu este nici pe departe la nivelul Americii sau al Marii Britanii, care au două partide ce alternează ciclic la putere, dar care au şi o tradiţie democratică de câteva sute de ani în spate. O altă consecinţă dezastruoasă pentru viitorul politic al României o reprezintă promovarea manelismului la nivelul instituţiei primordiale a democraţiei, care este Parlamentul, prin votul acesta uninominal. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, tipul acesta manelist de prestaţie publică a fost inaugurat de Traian Băsescu, care este cel care a dat tonul la joc şi la bătut podeaua în politica românească. Acest teren al manelismului politic va fi deschis de oameni cu bani şi cu notorietate, din lumea divertismentului ieftin, care vor fi vânaţi de unele partide pentru a obţine scoruri mari prin care să poată fi trasă şi lista în sus. Consecinţa ar putea fi aceea de a avea în Sfatul Ţării: fotbalişti, manelişti şi alte asemenea categorii umane producătoare de poluare socială. Nu mai vorbim de faptul că "baronii locali" vor redeveni iarăşi ce au fost şi poate chiar mai mult decât atât, ca să facem o parafrază amară la zicerea lui Petru Rareş. România şi fără acest vot uninominal produce şi scoate în faţă toţi paraziţii născuţi în cutele acestei societăţi de tranziţie, darmite dacă aceste nevertebrate vor mai fi şi ştampilate electoral. Dacă televiziunile au devenit closete publice, Parlamentul României ar putea deveni o adevărată junglă în urma votului uninominal. |



