Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Puşcă:

"Să nu punem lupul paznic la oi"

Cu ani buni în urmă citeam, oarecum surprins, că Elvis, regele rock-ului, ar fi fost informator al CIA... Nu ştiu, azi, dacă ştirea respectivă a fost sau nu confirmată, cu alte cuvinte nu am certitudinea că lucrurile scrise atunci corespundeau realităţii. Oricum, nu cu o discuţie legată de Elvis vreau să încep. Mai important mi se pare să descriu reacţia provocată de această ştire în America. Surprinzător pentru alţii, dar nu şi pentru mine, reacţia americanilor, chiar şi ai fanilor Elvis!, a fost una de dezamăgire... Am resimţit şi eu aceeaşi dezamăgire, nu pentru că aş fi fost un fan Elvis, sau pentru că "regele" ar fi fost un model pentru mine, nu! Dezamăgirea izvora dintr-un motiv simplu, şi atunci şi astăzi. Organisme de genul CIA, prezente şi în state democratice şi în state autocrate sau dictatoriale, au prin natura activităţilor pe care le desfăşoară un anume comportament care violează un drept al persoanei, de regulă garantat prin text constituţional, anume dreptul la intimitate în viaţa privată. Or, a accepta să violezi un drept al individului ridică semne de întrebare privind moralitatea celui care o face, pe de o parte, dar şi semne de întrebare privind cărui sistem de valori se raportează acel individ şi, mai mult, cum le apără.

Astăzi, în România anului 2006, apar informaţii, mai mult sau mai puţin adevărate, referitoare la persoane din mediul politic, cultural, sportiv etc. privind trecutul lor de colaboratori cu Securitatea. Există puncte de vedere care încearcă să nuanţeze responsabilitatea colaboratorilor. Unii dintre cei vizaţi încearcă să se disculpe şi să explice conjunctura în care s-au aflat atunci când au luat decizia de a colabora cu Securitatea. Alţii încearcă să minimizeze efectele acelor colaborări, invocând inexistenţa unor prejudicii aduse persoanelor... turnate. Cred că şi unii şi alţii sunt într-o gravă eroare. Şi eroarea provine tocmai de la modul în care ei se raportează la principiile şi valorile unei democraţii autentice.

Violarea intimităţii persoanei se numeşte tot violare, indiferent că ea este făcută cu aşa zis bune intenţii. În fapt, nimănui nu-i este permis să dea relaţii despre alţii, despre ce fac sau ce spun, despre ce înclinaţii au (indiferent că remarcile vizează apetitul acestora pentru cultură sau ştiinţă, înclinaţii culinare sau sexuale, aprobarea sau nu a regimului politic.). Violul este viol, indiferent de faptul că a fost făcut cu brutalitate sau nu. Cel care afirmă că a dat note informative "de bine", cu siguranţă este partizanul altui sistem de principii şi valori, nu aceluia cuprins în Constituţie. Aşadar, colaborarea cu Securitatea este, în fapt, expresia abandonării cu bună ştiinţă a valorilor şi principiilor unei societăţi real democratice. Cu atât mai mult cu cât Securitatea a fost creată şi a funcţionat, în cadrul sistemului dictatorial, ca un instrument de retorsiune, de teroare şi "disciplinare" a celor percepuţi ca fiind rebeli. Orice unealtă pusă în slujba răului nu poate decât să fie catalogată ea însăşi ca fiind rea, toxică.

Închei prin a spune că nu vreau să mă constitui într-un judecător al persoanelor care au greşit, din punctul meu de vedere, faţă de semenii turnaţi şi faţă de valorile şi principiile în care eu cred. În definitiv este (şi a fost!) opţiunea lor. Dar nici nu pot avea încredere că ei pot fi capabili să apere drepturi şi libertăţi de care s-au lepădat în credinţa lor. Dacă pentru anumite categorii socio-profesionale acest fapt este mai puţin relevant, pentru cei din clasa politică, din mass-media, cultură şi culte, importanţa este capitală, pentru o societate care doreşte să-şi apere şi să-şi consolideze valorile democratice. În cazul nostru cu atât mai mult, dată fiind fragilitatea tinerei noastre democraţii. Dacă lucrurile n-ar sta aşa, atunci înţelepciunea populară care ne învaţă să nu punem lupul paznic la oi, n-ar mai avea nici un sens.