Ioan Hoban
Ioan Hoban

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Ioan Hoban - apel pentru înălţarea statuii lui Bogdan Voievod;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţia mea politică vine în întîmpinarea rugăminţii adresate Ministerului Culturii, personal doamnei ministru Mona Muscă, de către cetăţenii comunei Bogdan Vodă, judeţul Maramureş.

În 1967, preşedintele Consiliului Popular de la acea vreme, Vasile Deac Moşu, pleda pentru schimbarea denumirii localităţii Cuhea, în Bogdan Vodă. În cîteva zile, doleanţa cetăţenilor era aprobată.

În acest context, adunarea populară la care participau cetăţeni de pe toată Valea Izei, aproba înălţarea statuii lui Bogdan Voievod, cel care în 1359 trecea în Moldova, întemeind primul voievodat.

Demersurile oamenilor au fost stimulate de săpăturile arheologice făcute de Radu Popa, care descoperea, la Bogdan Vodă, cetatea de apărare şi biserica voievodală, rămase mărturii grăitoare pînă astăzi.

Statuia a avut un destin aparte, deoarece de aproape patru decenii visul localnicilor ba s-a apropiat, ba s-a îndepărtat de a deveni realitate, deşi chiar şi în perioada totalitarismului au fost oameni care au înţeles demersurile cetăţenilor de a-l avea pe Bogdan Vodă imortalizat în bronz.

De apropae 40 de ani, Vasile Deac Moşu bate la toate uşile, pentru împlinirea unui vis. Cu toate promisiunile, de dinainte de 1989 şi de după 1989, statuia n-a fost încă ridicată pe soclu.

Conform scrisorii cetăţenilor, în 2002, ministrul culturii din acea vreme aproba începerea lucrărilor la grupul statuar, lucrările fiind încredinţate sculptorului Ioan Marchiş, care era şi inspector şef al Direcţiei de cultură Maramureş.

Termenul de finalizare a fost stabilit pentru septembrie 2004, lucru care nu s-a întîmplat, termenul fiind prelungit pentru 1 mai 2005, iar dezvelirea să aibă loc în iunie 2005. Dar aşa cum se prezintă lucrurile, e greu de crezut că noul termen ar putea fi respectat.

Se vorbeşte de sume mari de bani, care ar fi fost aprobate pentru statuie. Tocmai de aceea, cetăţenii din Bogdan Vodă mă roagă să transmit rugămintea lor către Ministerul Culturii, personal către doamna ministru Mona Muscă, în care localnicii îşi pun ultima speranţă.

Cerem să se vadă ce s-a întîmplat cu banii şi cine se face vinovat de tărăgănarea lucrărilor. Numele doamnei ministru Mona Muscă poate fi legat şi de realizarea unui vis care aşteaptă împlinirea unui vis de aproape 40 de ani.