Dezbateri parlamentare

Domnul Dan Zamfirescu:

"Trebuie să ne recăpătăm dreptul legitim de a fi stăpâni în ţara noastră"

Constatăm cu regret că România a ajuns în prezent la situaţia dintre cele două războaie mondiale, atunci când marile concerne externe controlau practic economia românească, şi anume: americanii-industria extractivă; germanii-industria grea, construcţii de maşini şi metalurgia; evreii-finanţele, agricultura şi serviciile etc.. Ce dovadă mai bună se doreşte pentru a se demonstra acest fapt, decât avalanşa de companii străine cu capital de stat care vin în România şi preiau, cu complicitatea unor guvernanţi corupţi, societăţi strategice româneşti, din care storc profituri imense în detrimentul statului român.

Practic, asistăm neputincioşi la preluarea din patrimoniul statului român a capitalului profitabil şi trasferarea lui în patrimoniul altor ţări, fără nicio responsabilitate, sub lozinca privatizării. Dacă te opui acestui proces de înaltă trădare de ţară eşti catalogat imediat ca antieuropean, antireformist, comunist sau alte apelative la modă aflate în repertoriul aşa-numitei elite, vândută în fapt străinătăţii, după cum se constată la fiecare apariţie în public a acestora. Exemplele în acest sens sunt la îndemâna oricui (Lafarge - Romcim, Renault - Autoturisme Piteşti, OMW - Petrom, ERSTE BANK - BCR, Gaz de France - Distrigaz Sud şi, recent, ENEL - Electrica Sud Muntenia) şi reprezintă numai o parte din jaful inimaginabil care s-a petrecut şi se petrece sub ochii noştri. Acum putem afirma fără teama de a greşi că am ajuns o colonie împărţită între marile puteri, dacă avem în vedere şi privatizările frauduloase petrecute la Sidex - Galaţi şi ALRO - Slatina, companii care participau cu 10% la formarea produsului intern brut al României.

Pentru a avea o imagine cât mai completă a colonizării României, vom aborda cel mai semnificativ exemplu, şi anume acela în care o societate cu capital 100% de stat vine şi cumpără o societate strategică de stat românească, în speţă Gaz de France, Franţa cumpără Distrigaz-Sud, România. Şi atunci se pune întrebarea: ce fel de privatizare este această formă de transfer a capitalului românesc în mâna statului francez? Nu cumva este o altă formă de etatizare şi nu de privatizare? Sau ce fel de beneficii are Ţara Românească în urma acestui transfer de capital, când este foarte bine cunoscut faptul că orice ţară îşi urmăreşte propriile interese, iar Franţa în speţă nu poate să facă excepţie de la această regulă, ţinta fiind asigurarea creşterii prosperităţii şi ridicarea nivelului de trai pentru propriii cetăţeni.

Răspunsul la aceste întrebări îl regăsim chiar în politica dusă de Franţa în România. Astfel, prin preluarea de către Société Générale a puternicei bănci româneşti BRD, tot fluxul financiar al societăţilor româneşti preluate de statul francez se derulează prin această bancă, astfel încât România este eludată în acest fel de cunoaşterea efectivă a modului în care se desfăşoară activităţile economice din sectoarele respective. Iată cum, printr-o simplă preluare de capital, economia românească este exfoliată de imense sume de bani care în loc să asigure investiţiile necesare modernizării societăţii, creşterii nivelului de trai al românilor, asigură bunăstare şi progres altor state.

De altfel, pentru a da un exemplu convingător de modul în care acţionează un conducător loial intereselor ţării sale îl vom cita în cele ce urmează chiar pe actualul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, care, în 2004, se opunea privatizării Gaz de France, iar în campania electorală recentă a afirmat că există alte soluţii industriale pentru concernul respectiv decât procesul de privatizare şi de fuziune cu Suez. De asemenea, confederaţiile sindicale din Industriile Electrică şi de Gaze i-au cerut lui Alain Juppé, noul ministru de stat în funcţiune al industriei, să abandoneze proiectul de decret care autoriza privatizarea Gaz de France. Ele argumentează acest demers prin faptul că de mai mult de un an de când s-a pus în discuţie acest proiect "întreprinderea Gaz de France este paralizată în dezvoltarea industrială ca urmare a multiplelor avataruri ale proiectului de privatizare-fuziune cu Suez, într-un moment în care recompunerea peisajului energetic european este în plin avânt şi când cartelizarea producătorilor de gaz se accelerează. Gaz de France trebuie să ia o hotărâre şi să propună acţionarilor şi salariaţilor săi o cale de dezvoltare, alta decât controversatul proiect de fuziune. Cu un report de mai mult de 8 miliarde euro în 2006, Gaz de France are mijloacele de a-şi asigura dezvoltarea şi de a lega alianţe industriale care să-i garanteze aprovizionarea cu şi sursele de electricitate. Privatizarea grupului nu este o necesitate şi pericolele pe care le poate antrena asupra organizării sectorului energetic francez sunt o realitate".