Nini Săpunaru
Nini Săpunaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Nini Săpunaru - declaraţie politică cu titlul "Pamperşi pentru Băsescu";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Nini Săpunaru:

"Pamperşi pentru Băsescu"

În discuţiile referitoare la necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, în următoarea perioadă a fost lansată recent şi propunerea privind reducerea indemnizaţiei care se acordă în prezent pentru creşterea copilului.

"Sper sa fie minim afectată", spunea şeful statului referindu-se la această indemnizaţie. Dar tot el este cel care spunea nu demult că, România va ieşi din criză anul acesta, că măsurile pe care le va lua Guvernul vor redresa economia, că socotelile dau bine şi românii trăiesc excelent. Deci cum am putea să-l mai credem?

Se pare însă că reducerea va fi de 25%, de la 1 iunie. Scrie negru pe roz pe blogul personal al Andreei Vass, consilierul premierului pe probleme economice. Asta înseamnă că mamele vor primi 63,75% din media veniturilor din ultimul an pentru creşterea copilului, ceea ce înseamnă minim doar pentru Preşedintele statului, căci pentru mămicile care vor fi afectate, scăderea este considerabilă. Acesta este motivul pentru care mai multe mame de bebeluşi au protestat ieri, în faţa Ministerului Muncii.

nemulţumirea acestora este întemeiată - prin această măsură va scădea natalitatea în România, mai mult decât atât, majoritatea femeilor care vor alege de acum încolo să nu mai facă copii sunt cele care au un venit peste mediu, femei care câştigă decent şi care ar fi putut să crească copii în condiţii bune, pe care să-i ofere mai apoi societăţii.

Păcat că banner-ele cu lozinci de genul: "Copiii nu se cresc cu pâine goală!", "Copiii nu se cresc în pielea goală!", "Pamperşi pentru Băsescu!", "Lăsaţi banii copiilor în pace!", "Muritorii de foame de azi, emigranţii de mâine!", pe care mămicile le-au confecţionat pentru protestul de ieri, nu îi vor aduce pe stimabilii guvernanţi cu picioarele pe pământ. În fond, lor ce le pasă? Ei nu au nici grija zilei de mâine şi nici nu sunt interesaţi de problemele românilor, deoarece până acum veneau cu nişte măsuri care să nu aducă România în situaţia critică în care se află în acest moment.