Dezbateri parlamentare

Domnul Călin Potor:

"Radiografia sumbră a sistemului sanitar românesc"

Aparatură uzată, condiţii precare de igienă, lipsa medicamentelor sau medicamente mai scumpe decât în ţările comunitare, mobilier vechi, paturi improvizate şi saloane supraaglomerate - acesta este tabloul sistemului sanitar românesc. Deşi reforma a început să se facă simţită, sistemul sanitar din România are încă multe carenţe şi mai are mult de luptat pentru a se ridica din moartea clinică în care se află. Mai nou, există un contract care instituie obligativitatea pentru medici să prescrie pe reţete denumirea comercială a medicamentului (brand-ul), şi nu DCI (denumirea comercială internaţională), aşa cum se practica înainte.

Pe de altă parte, compensarea se va face în continuare la preţul de referinţă, care se calculează ca procent din cel mai ieftin medicament identificat pe baza denumirii comerciale internaţionale (DCI) existent în categoria respective. Din păcate, există în practica actului medical o realitate ce nu poate fi negată de nimeni. Medicii sunt stimulaţi în diverse moduri de producătorii străini de medicamente, fapt ce îi va determina să prescrie pe reţete medicamente din ce în ce mai scumpe. Astfel, diferenţa dintre suma compensată şi preţul de raft va fi plătita de bolnav, care nu are capacitatea de a pune la îndoială prescripţia medicului, deşi în farmacii există alte produse similare mai ieftine, de o calitate comparabilă. In acest fel, prin noile reglementări intrate în vigoare la 1 aprilie 2008, bolnavii vor fi nevoiţi să plătească de până la zece ori mai mulţi bani din buzunar pentru medicamente.

Realitatea va fi următoarea: medicii vor fi favorizaţi pentru că prescrierea pe denumire comercială va stimula "cadourile" producătorilor către ei (pentru a recomanda pe reţetă brandul producătorului respectiv) - practică pe deplin răspândită în sistem, iar farmaciile vor fi favorizate pentru că vor vinde medicamente mai scumpe.

Concluzia este una singură: singurii defavorizaţi vor fi pacienţii care vor plăti pentru acelaşi medicament sume mult mai mari decât preţul de compensare promis de sistem.

Şi atunci, această realitate nu intră flagrant în contradicţie cu viziunea Ministerului Sănătăţii, care promite îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui sistem de sănătate modern şi eficient, compatibil cu sistemele de sănătate din Uniunea Europeană, pus permanent în slujba cetăţeanului?!

O altă problemă la care aş dori să fac referire este legată de piaţa internă de produse farmaceutice, evaluată la 1,5 miliarde de euro, asigurată în proporţie de 80% din importuri.

Conform unor reglementări în vigoare încă din 2002 (Ordinul ministrului sănătăţii nr. 612/2002 privind modul de calcul al medicamentelor), medicamentele din import - din UE şi state non-UE - care se acordă cu prescripţie medicală sub formă compensată sunt înregistrate în România la preţul minim european, calculat la nivelul minim de comparaţie cu preţul aceluiaşi medicament înregistrat în ţările cu care se efectuează comparaţia. Autoritatea competentă pentru stabilirea modului de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman este Agenţia Naţională a Medicamentului. Aceasta deţine preţurile comparative calculate în baza cărora se stabileşte preţul cu ridicata pentru medicamentele româneşti şi preţul extern franco frontieră în cazul medicamentelor din import. Există diferenţe semnificative de preţ între medicamente similare comercializate în România şi medicamente comercializate în celelalte state comunitare. Spre exemplificare vom folosi cazul medicamentului Plavix, care a avut vânzări de 12,7 milioane de euro, conform studiilor efectuate pe piaţa farmaceutică din România, produsul având un preţ aprobat de 51,75 euro (preţ CIP) în comparaţie cu preţul practicat la nivel naţional în Italia de 42,46 euro, conform documentaţiei Ministerului Sănătăţii. Numai în cazul comercializării acestui medicament prejudiciul adus bugetului este de peste 2 milioane de euro. În acest context Ministerul Sănătăţii nu îşi îndeplineşte atribuţiile de aliniere a preţurilor medicamentelor şi obligă bugetul asigurărilor sociale de sănătate să suporte diferenţa de cost.