Dezbateri parlamentare

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Aflăm, din mijloacele de comunicare în masă, că mii de români mor singuri printre străini. Ei au acceptat condiţiile de muncă pe care nu le-ar fi acceptat nimeni. Au plecat capul şi au trudit pe salarii pe care le refuzaseră toţi. Au trecut şi au tras până într-o zi, când o clipă de neatenţie a fost de-ajuns pentru a termina cu cele pământeşti.

Numărul celor care, după 1990, fiind plecaţi la muncă în ţări străine, au decedat, este de peste 100, numai în judeţul Botoşani, după cum declară conducerea Serviciului judeţean de evidenţă informatizată a persoanei.

Poliţia susţine că numărul celor morţi pe alte meleaguri este mult mai mare, deoarece în multe cazuri autorităţile străine nu au mai făcut comunicările de rigoare şi autorităţilor române.

Cei mai mulţi munceau la negru, nu aveau nici echipament de protecţie şi ajunseseră pe meleaguri străine, mânaţi de sărăcie şi de mila copiilor, cărora nu le mai puteau cumpăra nici cărţi pentru şcoală.

Pentru repatrierea cadavrelor este nevoie ca rudele defunctului să meargă în străinătate şi să plătească diferite taxe de transport. Din cauza preţului foarte ridicat al transportului în coşciug de plumb, inaccesibil pentru românul de rând, de cele mai multe ori cadavrele românilor care au decedat în străinătate ajung cu greu în ţară sau, de ce mai multe ori, niciodată.

Un calcul elementar arată că, la 40 de judeţe, numărul lor poate fi estimat la câteva mii, fără frica de a greşi.

La 14 ani de la revoluţie, românii nu se bucură nici în viaţă, nici în moarte de vreo consideraţie din partea statului. Faptul că populaţia a scăzut de la 23 de milioane de suflete, la 20, nu pare, nici el, a îngrijora pe nimeni în mod deosebit. Noroc cu economia subterană, care merge cu motoarele în plin şi ţine pe umerii ei şi economia de suprafaţă, pardon, oficială.

Datorită acestui menaj fericit, tot mai mulţi dintre concetăţenii noştri au început să rămână acasă, mai ales dintre cei tineri şi foarte bine pregătiţi.

Firmele străine au realizat că este mult mai ieftin să exploatezi un român la el acasă şi să nu-l mai aduci în lumea civilizată unde va începe să facă imediat corporaţii între el şi oamenii locului. Pe când, odată rămas acasă, va avea şi românul unde sta, patronul îi va da un salariu mai mic decât i-ar da în străinătate, dar una peste alta, cel angajat va considera că este convenabil, deoarece viaţa este totuşi mai ieftină în România. Produsul muncii este exportat şi vândut în Uniunea Europeană sau pe aiurea la preţuri Vest, iar toată lumea e mulţumită.

Şi, uite-aşa s-a instituit capitalismul pe meleagurile noastre, de pe care pleacă tot mai puţini.