Dezbateri parlamentare

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sistemul de termoficare al municipiului Bucureşti a fost gândit pentru a acoperi suprafeţe mari, în care erau înghesuite blocuri de locuinţe cu mii de apartamente, conductele prin care agentul termic primar era adus de la centrale la punctele termice de distribuţie, întinzându-se pe zeci de kilometri.

Realizate cu economii drastice, conductele de transport ale agentului termic nu au beneficiat de o proiectare corespunzătoare normelor tehnologice contemporane - tunel de vizitare, izolaţii termice - şi nici de o întreţinere care să ducă la pierderi minime de căldură pe traseu.

Rezultatul a fost că, după 10 - 15 ani de exploatare, pierderile de căldură în sistemul de transport al agentului termic să atingă cote de zeci de procente din cantitatea de căldură transportată, ceea ce face ca sistemul să devină neeconomic.

Criza acută din sistemul de termoficare din capitala ţării a început să fie percepută de populaţie cu mult înainte de 1989, lipsa de căldură inumană din apartamente era datorată nu numai livrării de agent termic la temperaturi sub limitele normale, dar şi pierderilor pe traseul conductelor de distribuţie. Mai mult, sistemul era proiectat cu alimentare pe verticală a apartamentelor din blocuri, şi nu pe scară, contorizarea cantităţii de căldură a agentului termic şi a apei calde menajere punând probleme de modificare majoră a reţelelor de distribuţie la nivelul subsolului şi a fiecărui etaj.

Este adevărat că statul socialist subvenţiona cu largheţe multe activităţi cu pierderi economice, deci nici termoficarea nu făcea excepţie.

Era normal ca, după 1989, sistemul de termoficare să fie contestat şi reevaluat după modelul practicat în ţările vest-europene, cu trecerea pe centrale de cvartal sau de bloc, cu menţiunea păstrării termoficării, doar în zonele învecinate cu centrale electrice echipate cu turbine cu abur, unde procesul tehnologic cere un transfer termic de acest tip.

Totodată, în noile condiţii, trebuia clarificată contribuţia statului la suportarea pierderilor pe traseele de distribuţie până la consumator şi problemele legate de investiţiile necesare introducerii contorizării consumului de căldură şi de apă caldă menajeră.

Nimeni nu s-a deranjat prea mult şi numai după explozia preţului la energia termică au început agitaţii în rândul populaţiei, privind posibilitatea de a nu mai suporta de către beneficiarii sistemului de termoficare a pierderilor pe reţelele de distribuţie. Politica de eliminare a subvenţiilor, impusă de organismele internaţionale care ne monitorizează tranziţia a dus la fenomenul negativ de imposibilitate a suportării cheltuielilor de plată a încălzirii locuinţelor pe timpul iernii, la sărăcia bugetelor majorităţii românilor, adăugându-se, cu pondere însemnată, şi acest capitol.

Ce a făcut administraţia centrală - Guvernul, ce a făcut administraţia locală - primăria? Mai nimic. ca de obicei, fenomenul a prins nepregătite cele două instituţii şi asistăm, în prezent, la un haos generalizat; la nivelul întregului Bucureşti, mii de cereri de debranşare urmate de cereri de rebranşare, instalări de centrale de apartament cu tot cortegiul de amenajări privind alimentarea cu gaz metan; noi reţele de ţevi, regulatoare de presiune, contoare, aceste ultime elemente mărind considerabil pericolul deflagraţiilor accidentale de care capitala nu duce lipsă.

Intervenţia Guvernului asupra unei regii din subordinea primăriei, decapitată de urmările unor afaceri ilicite, nu a dus la nici un rezultat; bătaia de joc cu ajutoarele de încălzire vis-a-vis de modul de majorare continuă a preţului la energie (cu cele mai negre estimări) au făcut din problema termoficării o posibilă bombă socială, mai periculoasă decât isteria posibilelor atentate teroriste.

Nu mai punem în discuţie problema contorizării căldurii la blocurile de locuinţe, la care nu am scăpat prilejul să ne facem de râs în faţa organismelor europene, lucrare mult întârziată şi la care societăţile care au câştigat licitaţiile nu prea sunt preocupate cu finalizarea, şpaga s-a dat şi primăria nu mai poate cere respectarea termenelor convenite prin contracte.

Este clar că actuala guvernare şi actuala administraţie a capitalei nu sunt în stare să stăpânească fenomenul, care a atins cote de haos generalizat.

În anul 2004, electoratul capitalei va trebui să pretindă forţelor politice angajate în competiţie rezolvarea acestei probleme printr-un program de reabilitare pe termen scurt şi mediu a sistemului de termoficare a municipiului Bucureşti.