Dezbateri parlamentare

Domnul Filip Georgescu:

La 23 aprilie, s-au împlinit 90 de ani de la promulgarea Decretului regal emis la scurt timp după votul dat de Sfatul Ţării, prin care se consfinţea unirea Basarabiei cu România.

Străvechi pământ românesc, trup din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare, din vremuri când la Nistru nu se aflau nici ruşii, nici ucrainenii, ci doar hoarde tătărăşti şi alte seminţii năvălitoare, împotriva cărora străbunii noştri s-au ridicat vitejeşte, vreme îndelungată, Basarabia a fost smulsă din trupul ţării, prin raptul de la 1812 săvârşit de imperiu ţării.

În decursul celor 129 de ani de robie, Basarabia a fost naţionalizată masiv, mulţi români fiind împinşi peste Nistru şi în diferite gubernii de pe Volga, din Caucaz, de pe Amur şi din alte îndepărtate ţinuturi siberiene.

În schimb, pe pământul nostru străbun, dintre Prut şi Nistru, au poposit diverşi minoritari din imperiul ţarist: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, evrei, greci şi armeni.

Împotriva tuturor vicisitudinilor istoriei, românii au rămas elementul covârşitor în Basarabia. Potrivit statisticilor de dinainte de 1918, din cei 2.725.000 de locuitori ai Basarabiei, 66,5% erau români, 12% erau ruşi şi ucraineni, evreii reprezentau 9,8%, bulgarii şi găgăuzii 7,7%, germanii 2,7%, grecii, armenii şi alţi minoritari 1,3%.

O asemenea structură a populaţiei s-a păstrat şi după 100 de ani. Conform recensământului efectuat în octombrie 2004, din totalul populaţiei de 3.388.000 de locuitori (fără Transnistria), 76% sunt moldoveni, adică români.

Revoluţia bolşevică pregătise un nou jug pentru basarabeni, dar şi terenul pentru descătuşarea sentimentului naţional al românilor basarabeni, care - folosind în mod inteligent acest prilej - şi-au redobândit unitatea de neam şi limbă.

Imediat după Revoluţia bolşevică, la Chişinău, are loc Congresul preoţimii basarabene, urmat la scurt timp de Congresul învăţătorilor, care solicita introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic.

Câteva zile mai târziu, îşi deschide lucrările - tot la Chişinău - Congresul ţăranilor, care cerea autonomia Basarabiei şi dezlegare pentru a vorbi în limba lor.

Evenimentul hotărâtor l-a constituit, însă, marele Congres ostăşesc, la care au participat aproape 1.000 de deputaţi, ofiţeri şi soldaţi, reprezentând peste 300.000 de români.

În cadrul congresului, a fost proclamată autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, şi s-a decis "naţionalizarea oştirilor moldoveneşti".

În sfârşit, la 4 decembrie, în localul Liceului nr.3 din Chişinău, s-au deschis lucrările Sfatului Ţării (Adunarea Naţională aleasă, reprezentantă legitimă a suveranităţii naţionale). La 2 martie 1918, o delegaţie a Sfatului Ţării, avându-l ca preşedinte pe profesorul Ion Inculeţ, şi ca membri pe Pan Halippa şi Ciugureanu, s-a întâlnit la Iaşi, cu Guvernul Marghiloman, reprezentanţii celor două părţi pronunţându-se ferm pentru unirea imediată a Basarabiei cu patria-mamă, hotărâre votată la 9 aprilie de Sfatul Ţării de la Chişinău.

Pentru unire s-au pronunţat 86 de deputaţi, doar 3 votând împotrivă (un bulgar şi doi ucraineni). În declaraţia de unire se consemna:

"Republica Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România".

Decretul regal, survenit câteva săptămâni mai târziu, promulgă votul de la Chişinău, prin care Basarabia se unea cu România.

După 22 de ani de libertate, peste românii dintre Prut şi Nistru s-a abătut iarăşi destinul crud al istoriei. În baza odiosului Pact Molotov-Ribbentrop, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost smulse din trupul ţării noastre şi alipite imperiului roşu.

Eliberată în 1941, Basarabia cade, din nou, în mâinile bolşevicilor, în 1944, fiind destrămată şi împărţită ca o marfă pe taraba Kremlinului.

După cel de-al doilea Război Mondial, mai toate statele destrămate şi-au regăsit unitatea teritorială (Franţa, Polonia, Ţările Baltice, China, Vietnamul ş.a.), doar România, Finlanda, Cipru, Japonia şi Coreea au fost văduvite de un asemenea drept. Până şi Germania, ţara care a declanşat marea conflagraţie mondială, s-a reunit în hotarele ei fireşti.

La aniversarea celor 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România, autorităţile comuniste de la Chişinău, alcătuite din rusofoni şi alţi venetici, se străduiesc din răsputeri să demonstreze un lucru imposibil, acela că Basarabia n-a fost niciodată pământ românesc, iar locuitorii dintre Prut şi Nistru n-au fost români.

În demersul lor stalinist, guvernanţii de la Chişinău, dar mai cu seamă preşedintele Voronin, încearcă să convingă lumea că în Basarabia nu se vorbeşte româneşte, ci limba moldovenească, teorie ridicolă respinsă de forurile Uniunii Europene, ca şi de mari personalităţi politice şi culturale americane.

Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la lumină; istoria va face iarăşi dreptate românilor dintre Prut şi Nistru, românilor de pe întreg pământul nostru multimilenar.