Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.36 | Daniela Popa - declaraţie politică cu referire la "Amplificarea sentimentelor antiromâneşti în Italia"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Amplificarea sentimentelor antiromâneşti în Italia" În ultima perioadă, relaţiile româno-italiene sunt tensionate ca urmare a unor infracţiuni, între care violuri şi jafuri, în care au fost implicaţi cetăţeni români sau presupuşi imigranţi români, atât ca autori, dar şi ca victime. Autorităţi şi demnitari italieni, opinia publică, precum şi presa au adoptat în ultimele săptămâni un discurs şi o atitudine tot mai agresive la adresa comunităţilor româneşti în ansamblu. La scurt timp după pronunţarea sentinţei în cazul Mailat, la sfârşitul lunii ianuarie, presa italiană relata cazul unui viol săvârşit de doi indivizi cu accent est european, probabil români.Violatorii nu au fost găsiţi până în prezent, dar mass-media începuse deja incitarea antiromânească. Pe 23 ianuarie, patru români atacă un cuplu de italieni. Pe femeie o violează, iar pe bărbat îl încuie în portbagaj. Infractorii au fost prinşi repede, iar presa valorifică la maxim cazul. Arestarea celor patru a avut loc noaptea, dar au fost aduşi la sediul poliţiei la o oră de maximă audienţă pentru televiziunile italiene care au fost invitate la faţa locului. În scurt timp, toate televiziunile transmit scenele din faţa sediului poliţiei în care o mulţime de oameni (adunată la faţa locului în urma unor apeluri prin SMS, potrivit dezvăluirilor din presă) care încearcă să-i linşeze de infractori. După alte două săptămâni, o adolescentă de 14 ani şi prietenul său au fost acostaţi de doi indivizi într-un parc, jefuiţi, iar fata violată. Poliţia a arestat doi suspecţi, cetăţeni români de etnie maghiară, dintre care unul nu recunoaşte fapta, iar altul a retractat ulterior. În tot acest timp, televiziunile italiene au transformat urmărirea şi arestarea celor doi români într-un adevărat spectacol mediatic, aducător de audienţă. Alte cazuri în atenţia opiniei publice sunt cel în care un român beat a omorât doi italieni la volanul unei maşini furate şi cel în care un altul a încercat să fure o maşină şi a luat la bătaie pe proprietarul acesteia şi pe doi poliţişti care l-au surprins asupra faptului. Totul culminează cu o crima făptuită de doi români, soţ şi soţie, care l-au asasinat pe administratorul imobilului în care locuiau, un bătrân în vârstă de 63 ani, pentru a nu plăti chiria. Pe fondul unei puternice mediatizări a cazurilor expuse mai sus au început şi actele de agresiune cu autori necunoscuţi îndreptate împotriva conaţionalilor noştri, cum este cazul cetăţenilor români bătuţi după un marş al mişcării de extremă dreaptă "Forza Nuova". Imediat după ce manifestanţii au rupt rândurile, patru români nevinovaţi au fost agresaţi într-un fast-food turcesc de un grup de 20 de italieni mascaţi. Fără îndoială că orice act de infracţiune ne revoltă şi pe noi, dar de la a-i judeca pe cei care au comis o infracţiune şi până la a blama şi condamna o naţiune întreagă este cale lungă. Indiferent că întreaga campanie negativă la adresa românilor, susţinută de presa italiană, se desfăşoară cu încurajarea unor reprezentanţi ai clasei politice sau nu, un lucru este cert: toate aceste tensiuni nu pot fi dezamorsate şi soluţiile nu se pot impune decât prin calea dialogului. Atitudinile discriminatorii sau cele care fac apel la violenţă nu au alte consecinţe decât agravarea situaţiei. În acest context, îmi exprim speranţa că întâlnirea dintre ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, şi omologul său italian Franco Frattini este un prim pas spre stoparea valului de furie care se răsfrânge asupra cetăţenilor români nevinovaţi, care muncesc şi trăiesc în Italia. Dialogul instituţional este calea spre rezolvarea infracţionalităţii cu condiţia respectării drepturilor omului şi a drepturilor ce decurg din calitatea de cetăţeni ai Uniunii Europene. |



