Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Ce nu ştiu "pigmeii"

A privi un partid, doar ca un grup de interese, rupt de: principii, sisteme de valori şi obiective privind transformări socio-economice generale, este ca şi cum ai accepta că este natural să se constituie (instituţional!) organisme de tip mafiot.... care urmăresc doar interese de grup. Mai mult, se poate cădea în capcana de a crede că partidele sunt menite a soluţiona problemele individuale ale cetăţenilor, la modul comun (chiar abject!) de a le oferii "ciolane", lor şi celor din "gaşcă". Acest comportament poate deveni o problemă, ba mai mult a şi devenit! Faptul că nu suntem foarte departe de adevăr, o demonstrează "zbaterile" comportamentale ale unor aripi, din cvasi-totalitatea partidelor ce fiinţează pe plaiurile mioritice, de a-şi orienta politicile doar pentru a obstrucţiona, şi nimic mai mult, orice efort orientat spre rezolvarea problemelor ţării: restructurare, mediu coerent şi stabil pentru desfăşurarea activităţilor de afaceri (industriale sau de servicii). Aşa stând lucrurile, o întrebare se cere a fi pusă: cum se împacă toate acestea cu democraţia? Un răspuns absolut sincer ar fi: Nicicum! Că pe la noi conceptele au un "parfum original", poate n-ar trebui să ne mai mire.... Că jocul acesta, de-a "Gică Contra", este perdant mai ales pentru marea masă a fraierilor care investesc voturi, dându-le putere şi (nu rareori) imunitate unor astfel de specimene, este o realitate mai mult decât evidentă. Că electoratul este înşelat, şi înşelate sunt chiar resorturile şi legitimităţile mecanismelor care pun în valoare democraţia, este (iarăşi!) evident.

Ce nu ştiu "pigmeii"? Ei nu ştiu ceea ce oamenii politici, din ţările cu democraţii consolidate, au aflat demult: nu poţi minţi la nesfârşit, nu poţi să dai aparenţe democratice unui comportament de gaşcă, nu poţi încălca, fără urmări, contracte şi promisiuni.

Nu vreau să se înţeleagă, greşit, că sancţionarea politicienilor devine în mod natural scadentă şi că fără un efort susţinut din partea societăţii civile, a adevăraţilor oameni politici (cei cu vocaţie, crez şi determinare), a fiecărui votant, în ultimă instanţă, sancţiunea va veni de la sine. Nimic, de acest gen, nu vine de la sine! Cu atât mai mult în spaţiul căruia şi noi îi aparţinem, astfel de minuni nu se întâmplă .... Românul s-a prea obişnuit să acţioneze cu teama de a nu deranja pe cei care-şi arogă puterea (în stat, partide sau orice alte instituţii), prea s-a obişnuit să-i perie (să fie, oare, doar oportunismul?) pe cei care sunt "mărimile momentului", prea a fost obişnuit cu jumătăţile de măsură şi cu acel: "merge ş-aşa"; încât să ne permitem o stare de optimism în această privinţă......

Ş-atunci, ce-i de făcut? Iată o întrebare cu adevărat dificilă, la care răspunsul nu este uşor a fi dat. Şi un răspuns corect nici nu poate fi dat, înainte de a răspunde la o alta întrebare: "... ai cu cine (dar mai ales!) şi pentru cine?"

Nu pot să ascund faptul că această întrebare mă frământă de destul de mulţi ani.... Până acum nu i-am găsit un răspuns care să mă facă optimist. Dar chiar şi aşa, eu n-am încetat să sper, dar mai ales să lupt, să iau poziţie, să încerc a-mi face glasul auzit.

Eu cred că democraţia, departe de a fi un scop în sine, are nevoie de cetăţeni motivaţi a nu se lăsa călcaţi în picioare în demnitatea lor de oameni liberi, cu aspiraţiile şi convingerile care-i caracterizează, pe de o parte, şi puternic motivaţi să respecte "regula jocului democratic", pe de altă parte. Dacă majoritatea cetăţenilor va conştientiza că aşa, şi doar aşa, îşi asigură putere votului, că într-un fel sau altul fiecare contează, ca individ, în economia organizării sociale, doar când regulile sunt respectate de toţi (acel: "nimeni nu-i mai presus de lege", înţeles în sensul larg de obligativitate a tuturor de a se supune reglementărilor o dată adoptate, iar acestea să-i trateze pe toţi uniform, fără exceptări sau privilegii).... atunci sunt mari speranţe de optimism. Mai mult, treptat se va produce şi o selectare, corelată cu vocaţia, competenţa şi determinarea actorilor din sfera politicului, fie că este vorba de popularea structurilor partidelor, fie de popularea instituţiilor de putere ale statului.... Abia în acel moment se va acutiza nevoia de oameni cu adevărat competenţi, capabili să ofere şi să aplice politici coerente, orientate în direcţia dorită şi exprimată prin votul majorităţii. Câtă vreme, însă, vom alerga după false ţinte şi vom accepta minciuna, ca pe un rău necesar, putem să ne punem pofta în cui!